full screen background image

Vernisajul expoziţiei „Caii de sub Chiciura”, la USV

Afis-manifestare-Caii-de-sub-Chiciura     Galeria de Artă din corpul A al Universităţii “Ştefan cel Mare” Suceava va găzdui miercuri, 2 aprilie, de la ora 18.00, lansarea albumului de fotografie şi vernisajul expoziţiei “Caii de sub Chiciura”, autor lector univ. dr. Codruţ Şerban, prodecan al Facultăţii de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării.

Manifestarea va fi prezentată de conf. univ. dr. Ionel C. Corjân.

Intrarea este liberă!

„În fiecare zi văd fotografii proaste, realizate cu aparate bune sau de oameni care posedă numeroase cunoştinte tehnice, ceea ce îmi aminteşte despre faptul că “nu e nimic mai rău decât o fotografie clară după o idee confuză”, cum spunea Ansel Adams. Un fotograf bun este capabil să obţină o fotografie excepţională cu un aparat de unică folosinţă, atâta timp cât are viziune, iar lui Codruţ Şerban nu îi lipseşte această calitate, de altfel esenţială în arta fotografică. Cred, de asemenea, că focala pasiunii poate uneori întrece un obiectiv performant. Răsfoind acest album, îţi poţi da seama cu uşurinţă că fotograful e îndrăgostit de subiectul lui. L-a studiat îndelung, în strânsă legătură cu locul, drept dovadă că de-a lungul paginilor se poate vedea cum încolţeşte iarba, cum înfloresc florile şi cum cad zăpezile, toate în ritmul cailor de sub Chiciura. Nicio fotografie nu este facută la întâmplare. Fotograful a petrecut atât de mult timp la Lucina încât devine un om al locului, care fotografiază din interiorul universului pe care doreşte să-l ilustreze. Caii lui Codruţ Şerban sunt maiestuoşi, puternici, învăpăiaţi, liberi, amintind de armăsarii zeilor din mitologia clasică. Uneori, au o privire adâncă, aproape umană. Sunt sălbatici. Alteori, vulnerabili şi tandri. Fiecare cal devine, odată fotografiat, expresia emoţiei pe care fotograful o are în faţa personajului său, iar asta mă face să cred că sunt în faţa unui “album al sincerităţii”. Lucina e un “punct mic pe hartă” pe care Codruţ Şerban l-a cunoscut, l-a inţeles şi l-a asumat înainte de a apăsa pe declanşator”. (Felix Aftene, artist vizual, Preşedinte UAPR – Filiala Iaşi)

„Ce ne propune artistul fotograf să vedem în această expoziţie? O altfel de interpretare-vizionare. Dincolo de elementele de curiozitate informaţională (calul huţul, herghelia) care stârnesc curiozitatea documentară, expoziţia este mai mult decât atât. Este o incursiune artistică în tărâmul mitic al muntelui, al pădurii, populată de personaje la rândul lor mitice: caii. De aceea aceste fotografii reprezintă transcederea obiectului fotografiat de la un obiect de studiu zoologic la un obiect de studiu artistic. Caii devin personaje ale unei naraţiuni mitice înrădăcinată în realitatea concretă şi fiecare fotografie este un moment în desfăşurarea acesteia”. (Maria Bilaşevschi, critic de artă)

comments

comments




Leave a Reply

avatar