full screen background image

Tânăr din Liteni bătut fără motiv de 3 concitadini

bataie    Ieri, la ora 03.29, Poliţia orașului Liteni a fost sesizată cu privire la faptul că, pe terasa din fața unei discoteci, a avut loc o altercație, în urma căreia un tânăr a fost agresat.

Polițiștii, deplasați operativ la fața locului, au stabilit faptul că, în timp ce partea vătămată Constantin B., de 22 de ani, din localitate, ieșea din discotecă, pentru a pleca spre domiciliu, a fost agresat, fără motiv, de Sorin A., de 22 de ani, Daniel A., de 19 ani, și Valeriu V., de 21 de ani, toți din localitate.

Fiind audiați cu privire la faptele comise, Daniel A. și Valeriu V. au refuzat să facă orice fel de declarație.

Sorin A. și-a recunoscut faptele, motivând că le-a comis datorită faptului că, anterior incidentului, un alt tânăr din localitate, Nicușor A., de 28 de ani, pe fondul unui conflict spontan, i-a spart parbrizul autoturismului.

În cauză se efectuează cercetări față de cei trei sub aspectul comiterii infracțiunilor de “loviri sau alte violențe”, “ultraj contra bunelor moravuri”, şi “port fără drept …. al obiectelor anume confecționate pentru lovire”.

În cauză se efectuează cercetări și faţă de Nicușor A., sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere.

comments

comments




Leave a Reply

avatar