full screen background image

Explozie într-un apartament din Suceava

Un bărbat, în vârstă de 86 de ani, din Suceava a suferit arsuri, astăzi, după explozia înregistrată în apartamentul său de pe strada Tipografiei.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență, explozia s-a produs în urma unor acumulări de gaze și nu a fost urmată de incendiu.

Victima a fost transportată la Spitalul Județean pentru investigatii suplimentare și tratament de specialitate.

O femeie de 36 de ani, cu atac de panică, a fost monitorizată și stabilizată de către echipajul SMURD prezent la fața locului.

Explozia a afectat elementele de tâmplărie ale apartamentului respectiv, precum și câteva uși ale apartamentelor din bloc și de la intrarea în scară.

Pompierii militari au intervenit pe strada Tipografiei cu două autospeciale de stingere, o autoscară mecanică, o autospecială pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a purtat discuţii cu cetăţenii din blocul afecatat de explozie.

La discuţii a participat si preşedinta Asociației de Proprietari, Iuliana Bordeianu, căreia i s-a solicitat să facă o evaluare a pagubelor de pe scara blocului, pentru ca primăria să poată acorda un sprijin financiar pentru înlocuirea geamurilor şi a uşilor afectate.

Totodată, se lucrează la evaluarea pagubelor din apartamentul afectat de explozie.

Ion Lungu a participat şi la o şedinţă a Comitetului Judetean pentru Situații de Urgenţă, unde s-a stabilit realizarea unei Comisii mixte, formată din reprezentanti ai Prefecturii, ISU, ITM, Delgazgrid, Primariei municipiului Suceava, Asociaţiei de Proprietari etc. pentru verificarea instalaţiilor de încalzire şi de gătit racordate la gaz metan din clădirile care funcţionează în condominiu.

“Aşteptăm să primim evaluarea valorică totală a pagubelor pentru a le aproba în Consiliul Local”, a declarat Lungu.

 

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2022/12/05/4-persoane-ranite-dupa-o-explozie-intr-un-bloc-din-suceava/

comments

comments