full screen background image

Ionel Arsene s-a predat autorităților din Italia

Fostul președinte al Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, s-a predat autorităților din Italia.

Ionel Arsene a plecat din țară cu aproximativ o săptămână înainte de decizia definitivă pe care a primit-o în data de 10 martie, având destinația Italia.

Astăzi, la aproape trei săptămâni după condamnare, a decis să se predea autorităților din Bari, Italia.

Fostul președinte al Consiliului Județean Neamț ar fi mers la poliție însoțit de avocații săi unde ar fi declarat că există un mandat pe numele său. Imediat a fost reținut, autoritățile de acolo urmând procedura.

Urmează ca autoritățile din Italia să judece acest mandat și să decidă, luând în calcul faptul că Ionel Arsene are cetățenie italiană și că are rezidență acolo, dacă vă aștepta decizia de extrădare în stare de arest preventiv sau dacă va primi o măsură mai blândă, precum arestul la domiciliu sau controlul judiciar.

Abia mai apoi, autoritățile din România, prin Ministerul Justiției, vor trimite toate documentele necesare în vederea extrădării iar autoritățile din Italia vor decide dacă Ionel Arsene va fi, sau nu, adus în România.

În data de 11 martie, Instanta a emis mandat european de arestare pentru Ionel Arsene. Președintele Consiliului Județean Neamț a fost dat în urmărire internațională.

Ionel Arsene a fost condamnat la începutul lunii martie la 6 ani și 8 luni de închisoare cu executare de Curtea de Apel Brașov, într-un dosar de corupție.

 

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2023/03/27/se-scumpesc-calatoriile-cu-taxiul-in-piatra-neamt/

comments

comments