Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” Suceava invită copiii cu vârsta cuprinsă între 6-14 ani să participe la activitățile gratuite ce se vor desfășura pe parcursul vacanței de vară, respectiv în perioada 4 iulie – 31 august 2022, în cadrul programului BIBLIOVACANȚA.
Cartea, filmul și jocul vor fi prezente în cadrul programului de vacanță prin activități atractive, urmărind ca micii cititori să cunoască lumea poveștilor, iar prin acest mod, respectiv prin lectură, cursuri, concursuri și film, să fie atrași spre lectură.
Vor fi cinci ateliere, câte unul în fiecare zi a săptămânii, organizate pe grupe de vârste, susținute atât de către personalul bibliotecii, cât și de către colaboratorii și partenerii acesteia.
“Vârsta copilăriei este cea mai favorabilă perioadă pentru acumularea unor impresii puternice, este vârsta imaginației, a visării și a jocului. Lectura influențează formarea personalității copilului, educația și cunoașterea, iar abilitățile de lectură deprinse în copilărie rămân pentru tot restul vieții.
În același timp, aflându-se în cadrul bibliotecii pentru a participa la activitățile propuse, copiii pot să învețe, să se distreze, să socializeze, să descopere să își dezvolte creativitatea și curiozitatea.”, a declarat managerul bibliotecii sucevene, Gabriel Cărăbuş.
Înscrierile au loc, în limita locurilor disponibile pe fiecare categorie de activități, la Secția împrumut pentru copii a bibliotecii sau la telefon 0230-530798 int. 22.
Citeşte şi: https://vivafm.ro/2022/05/02/biblioteci-in-dialog-editia-2022-la-biblioteca-bucovinei-i-g-sbiera-suceava/