Colocviul de exegeză este parte a manifestărilor dedicate comemorării a 133 de ani de la moartea poetului național.
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu, în parteneriat cu Biblioteca Centrală Universitară Mihai Eminescu Iași, Centrul de cercetare în filologie modernă al Facultății de Litere a Universității Babeş-Bolyai Cluj, Biblioteca Judeţeană Octavian Goga Cluj, organizează, în perioada 16-17 iunie 2022, a VI-a ediția a Colocviului de exegeză.
Dacă edițiile anterioare au fost dedicate vieții și operei lui Dumitru Irimia (ediția I, 2017), Petru Creția (ediția II, 2018), Ion Negoițescu (ediția III, 2019), Laurențiu Ulici (ediția IV, 2020), Perpessicius (ediția V, 2021), ediția a VI-a a Colocviului de exegeză se va desfășura sub genericul In honorem D. – Ioana Em. Petrescu, omagiu adus lui celor două figuri majore ale studiilor literare românești și deopotrivă ale eminescologiei.
In honorem D. – Ioana Em. Petrescu
Cu studii la Paris, lector de limba română la Sorbona și la Școala de Limbi Orientale, Dumitru Popovici (25.X.1902 – 6.XII.1952) devine profesor universitar la Universitatea din Cluj în 1936. Atras de comparativism, proiecta, în fapt, o istorie a literaturii române, neterminată, dar în cadrele căreia se înscriu studiile și cursurile sale despre Cezar Bolliac, Heliade Rădulescu, iluminism, cele despre receptarea lui Eminescu și despre poezia lui Eminescu. Cum precizează Ioana Em. Petrecu, „structural, Dumitru Popovici nu este un critic, ci un istoric literar, preocupat de procesul devenirii interioare a fenomenului literar”. Rămasă în bună măsură în manuscris, opera avea să-i fie editată, parțial, între 1972-1989, de Ioana Em. Petrescu, fiica sa.
Dedicată total universității clujene, gândind literatura în termeni de epistemă, Ioana Em. Petrescu (28.XII.1941 – 1.X.1990) debutează cu un volum despre Ion Budai-Deleanu, pentru a se consacra prin studiile despre Eminescu (Eminescu, poet tragic, respectiv Eminescu și mutațiile poeziei românești). Predând literatură română la Universitatea din Cluj, a creat acolo o școală de eminescologie. Studiile publicate postum au întregit profilul unui intelectual de primă mărime, pentru care critica e un angajament moral, iar literatura e văzută în termeni de ființă.
Prin existența lor intelectuală și prin opera lor, Dumitru Popovici și Ioana Em. Petrecu oferă un teren de dezbatere pentru interogații majore care privesc deopotrivă contribuția lor pe terenul idelor din spațiul cultural și literar românesc, dar și identitatea literaturii române în context românesc și european. Colocviul de exegeză literară care le este dedicat își propune să fie prilejul unor exegeze pe aceste teme.
Colocviu pe trei secțiuni
La Colocviul de la Ipotești, care își va desfășura activitatea în trei secțiuni (16 iunie, secțiunea I – 10.00-12.00; secțiunea II – 15.00- 18.00; 17 iunie, secțiunea III – 10.00 – 12.00, și-au anunțat participarea, cu prezență fizică sau on-line: Ioana Bican, Iulian Boldea, Al. Cistelecan, Iulian Costache, Corina Croitoru, Mircea A. Diaconu, Florin Oprescu, Antonio Patraș, Ion Pop, Marius Popa, Fabian Robert-Donat , Maria Șleahtițchi, Lucia Țurcanu, Mihai Zamfir.
În cadrul colocviului, va avea loc prezentarea, de către Ioana Bican, a volumului D. Popovici (seria „Personalități ale Universității clujene”, vol. XI, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2022) și prezentarea, de către Iulian Boldea, a revistei Vatra, nr. 1-2/2022 – Portret în oglindă: Ioana şi Liviu Petrescu.
Vă recomandăm să citiți și:
Zilele Eminescu. Ediția iunie 2022, la Memorialul Ipotești
Premiul Național pentru traducerea și promovarea operei eminesciene, acordat post-mortem
O lume de lumini s-a stins”. Moartea lui Eminescu în presa timpului