Pe repede înapoi ajungem astăzi în anul 1953 pentru a rememora un proiect inițiat de CIA – Agenția Centrală de Informații din Statele Unite.
Pe 13 aprilie, directorul Agenției, ALLEN DULLES, recunoștea existența unui program de control al minții, denumit codificat M.K.-ULTRA.
Datele publicate făceau referire la cercetarea modificărilor comportamentului uman, activități care aveau deja o vechime de câțiva ani.
M.K.-ULTRA a implicat, după toate probabilitățile, utilizarea mai multor metode de manipulare a stărilor mentale ale oamenilor și de modificare a funcțiilor cerebrale, inclusiv administrarea mascată de medicamente, hipnoza, privarea senzorială, izolarea, abuzul verbal și sexual, precum și diferite forme de tortură.
Unul dintre voluntarii proiectului a fost și Ken Kesey, autorul cărții „Zbor deasupra unui cuib de cuci”.
Presa acelor timpuri a exploatat subiectul în limita informațiilor scurse din interiorul CIA, în mod normal o parte a acestora fiind simple intoxicări.
Teste ale proiectului de control al minții
Chiar și așa, au apărut controverse clare în societatea americană în privința folosirii involuntare a cetățenilor ca subiecți în diferite teste ale proiectului de control al minții.
În lipsa unor date clare, dar având în vedere importanța subiectului, este de presupus că asemenea experimente au continuat după o perioadă de pauză, cu probabilitate mare nu numai în Statele Unite, ci și în alte țări.
Asta plecând de la ideea logică potrivit căreia fiecare societate este interesată să dețină controlul membrilor ei, iar pentru acest lucru metodele folosite nu sunt întotdeauna dintre cele mai ortodoxe.
Bogdan Diaconiţa
Citeşte şi: https://vivafm.ro/2022/04/12/zborul-primului-cosmonaut-din-lume-1961/