full screen background image

3.264 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, în ultimele 24 de ore. 137 de decese

carantina, Comorbidități, COVID 19, decese, GCS, izolare, noi cazuri de coronavirus confirmate, pacienți declarați vindecați, persoane infectate cu noul coronavirus, persoane internate la ATI, persoane reconfirmate pozitiv, SARS-CoV-2, teste rapide antigenice, teste RT-PCRGrupul de Comunicare Strategică a anunţat vineri alte 3.264 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, confirmate în ultimele 24 de ore. 137 de pacienţi au decedat, iar 1.493 de persoane cu COVID-19 sunt internate la ATI. ”Până astăzi, 16 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.023.565 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 930.942 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 3.264 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv”, transmit autorităţile. În Bucureşti sunt 571 de cazuri noi. În 8 judeţe sunt peste 100 de cazuri noi – Cluj – 241, Constanţa – 150, Iaşi – 128, Braşov – 127, Ilfov – 112, Timiş – 108, Galaţi – 107, Arad – 102. Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori are cea mai mare valoare în Ilfov – 6,33. În Capitală este 5,47. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 619 persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până astăzi, 25.937 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 15.04.2021 (10:00) – 16.04.2021 (10:00) au fost raportate 137 de decese (71 bărbaţi şi 66 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Vâlcea, Vrancea, Ilfov şi Municipiul Bucureşti. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 13 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 30 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 49 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 41 decese la categoria de peste 80 de ani. 123 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 10 pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi, iar pentru 4 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent. În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.887. Dintre acestea, 1.493 sunt internate la ATI. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 7.086.549 de teste RT-PCR şi 760.991 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 24.630 teste RT-PCR (13.564 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 11.066 la cerere) şi 11.838 de teste rapide antigenice. De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate şi rezultatele a 53 teste RT-PCR, prelucrate anterior ultimelor 24 de ore şi transmise până la data de 16 aprilie a.c. Pe teritoriul României, 55.374 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 12.598 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 45.426 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 120 de persoane. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.080 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 591 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor. Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 15 aprilie, 5.115 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 916.022 de lei. De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost întocmite, ieri, 4 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal. Ministerul Afacerilor Interne a operaţionalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate. În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 23.501 cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.542 în Italia, 16.773 în Spania, 195 în Marea Britanie, 127 în Franţa, 3.118 în Germania,  93 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia,  137 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 46 în Elveţia, 4 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 7 în Bulgaria, 13 în Cipru, 2 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 13 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 3 în Singapore, 3 în Tunisia, 8 în Republica Coreea, 2 în Bosnia şi Herţegovina, 2 în Serbia şi câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federaţia Rusă, Croaţia şi Finlanda. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 189 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 34 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveţia, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia şi unul în Iran, au decedat. Dintre cetăţenii români confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus, 798 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia şi unul în Argentina.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments