full screen background image

Ţigarete de contrabandă de peste 62.000 de lei, descoperite la frontiera de est

În data de 21 martie a.c., poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Darabani și cei din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, acţionând în vederea valorificării unor informaţii, au organizat o acţiune comună pe linia combaterii contrabandei cu ţigarete, în zona de competență. Aproape de mikezul nopții au fost observate, cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, mai multe persoane care se deplasau dinspre zona cu locuinţe a localităţii Teioasa către câmpul din marginea localităţii, transportând în spate colete voluminoase. La vederea poliţiştilor de frontieră, profitând de condiţiile meteo şi de întuneric, persoanele au abandonat coletele și s-au îndreptat către interiorul localității. La inventarierea bunurilor a rezultat cantitatea de 89.200 de ţigarete (4.460 de pachete), în valoare de 62.440 de lei, cantitate ce a fost ridicată de poliţişti, în vederea continuării cercetărilor. În urma extinderii verificărilor, a fost identificat un cetăţean român în vârstă de 18 ani, suspect a fi implicat în activitatea de contrabandă. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments