full screen background image

Distincții în semn de înaltă recunoaștere și apreciere pentru membrii Rotary Club Suceava Cetate

Nouă dintre membrii Rotary Club Suceava Cetate au primit distincții în semn de înaltă recunoaștere și apreciere. Ancuța Dumitraș, Corneliu Dediu, Liviu Marius Trifina, Loredana Iulia Mihăilă și Paul Bogdan Vargan au fost recompensați cu Medaliile Paul Harris de către Marian Neagoe, PDG District Rotary 2241 România și Republica Moldova, fiindu-le astfel recunoscută public implicarea deosebită pe care au avut-o în anul rotarian 2019-2020 atât la nivel de club, cât și la nivel de district. Roxana Elena Medvighi si Marian Constantin Medvighi au primit Medalia Jubiliară în semn de înaltă recunoaștere și apreciere pentru contribuția adusă organizației Rotary International. De asemenea, Mihai Jr. Crețeanu și Monica Terteliu, doctori în cadrul Spitalului Județean de Urgență Sfântul Ioan cel Nou din Suceava, au primit din partea Rotary Club Suceava Cetate câte o distincție specială pentru dedicarea lor în combaterea pandemiei de COVID-19. Rotary International este cea mai răspândită organizație non-guvernamentală din lume. Membrii organizației sunt lideri ai antreprenoriatului, ai profesiilor în care își desfășoară activitatea și ai comunității, care se dedică serviciului comunitar, care încurajează dezvoltarea și menținerea unor stardarde etice înalte și ajută la construirea bunei înțelegeri și a păcii în lume. Rotary Club Suceava Cetate face parte din Districtul 2241. Membrii clubului consideră că educația presupune cea mai sigură cale pentru creșterea calității vieții comunității datorită faptului că un om educat ia decizii cu impact pozitiv atât pentru el cât și pentru ceilalți, creând astfel un plus de valoare prin ceea ce face zi de zi. Misiunea pe care și-o asumă e de a deschide noi orizonturi în cadrul comunității prin derularea de proiecte care să dezvolte o altfel de educație acolo unde acest lucru e necesar, fără a se substitui sistemului de învățământ sau părinților, ci venind în completarea acestora. Fiind parte a unei organizații globale, principala valoare după care se ghidează este chiar motto-ul acesteia: A servi mai presus de sine. Au încredere în ei, prețuiesc oamenii și încurajează diversitatea și dezvoltarea prin educație. Și-au propus să vadă lucrurile dintr-o perspectivă diferită și sunt pregătiți să ofere tot ce e mai bun comunității.  
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments