full screen background image

Corpul de control al Ministerului Sănătății va face verificări la DSP-uri și spitale

Corpul de control al Ministerului Sănătăţii va face, în perioada următoare, mai multe verificări la direcţiile de sănătate publică şi la spitale pentru a evalua modul în care sunt respectate drepturile pacienţilor la asigurarea tratamentului şi serviciilor medicale, activitatea Serviciului Prevenire a infecţiilor asociate activităţii medicale (SPIAM) de la nivelul spitalelor, modul în care au fost realizate achiziţiile de echipamente şi materiale sanitare. Anunţul MS vine după videoconferinţa organizată cu reprezentanţii direcţiilor de sănătate publică, în scopul pregătirii implementării legii carantinei şi izolării, care a intrat în vigoare marţi. „Astăzi a intrat în vigoare legea carantinei şi a izolării, pe care trebuie să o punem în concordanţă cu legislaţia referitoare la SARS-CoV-2. Am avut discuţii cu direcţiile de sănătate publică despre modul de implementare a acestei legi, am răspuns la întrebări şi nelămuriri, urmând ca zilele următoare să avem şi ordinele de ministru şi hotărârile de guvern care să pună în aplicare această lege. Suntem într-un moment pandemic cu o creştere progresivă a numărului de cazuri şi vom avea două săptămâni în care vom căuta să reimpunem acele măsuri de carantină, izolare în spital sau la domiciliu. În funcţie de cooperarea la aceste măsuri şi respectarea normelor de desfăşurare a unor activităţi, vom putea vedea în următoarea perioadă şi evoluţia epidemică”, a spus ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, după videoconferinţă.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments