full screen background image

29 aprilie – Și prin dans

Astăzi se celebrează la nivel internațional dansul, iar gândul mi-a zburat spre Peninsula Iberică, acolo unde dansul e la loc de cinste în multe regiuni. Dacă te plimbi pe străzi ai toate șansele să întâlnești o dansatoare de flamenco sau un grup cu vârste cuprinse între 16 și 80 de ani plus, care dansează. Privindu-i, simți că este despre celebrarea vieții, a pasiunii, că dansul este o demosntrație de senzualitate și seducție fără nimic frivol în el. Și oricât de nepriceput într-ale dansului ai fi, simți că pe interior vibrezi și tu pe aceleași ritmuri. Și nu e singurul loc din lume unde oamenii dansează pe stradă, fără ca ceilalți să se întrebe dacă nu s-a defectat ceva în mintea celui care se expune în acest fel.

La noi am văzut doar copiii dansând în spații publice. Și uneori adulți alăturându-se lor timid, în flashmoburi. Și asta deși ai spune că sângele latin ar trebui să pulseze cu aceeași intensitate în orice colț al lumii. Cred însă că suntem mai pudici, mai puțin dispuși să ne expunem trăirile în fața celorlalți, chiar și atunci când este vorba doar de un dans ca mijloc de exprimare. Dansăm doar în cadru organizat, la nunți și botezuri, petreceri între prieteni sau mai puțin prieteni, din plăcere, uneori și din obligație, totul organizat.

Până la urmă nici nu mai contează prea mult unde și când dansezi. Important este să o faci, pentru că îți poate aduce multe beneficii.
,,New England Journal of Medicine” a publicat un studiu despre efectele dansului asupra intelectului, făcut de cei de la Colegiul de Medicină ,,Albert Einstein” din New York, iar rezultatele mi-au părut surprinzătoare. Analizând o serie de activităţi fizice şi mentale, cum ar fi rezolvarea jocurilor de puzzle, cântatul la un instrument muzical, mersul pe jos, dansul şi practicarea unui sport, care ar putea avea impact asupra dezvoltării neuronilor din creier, implicit asupra inteligenţei, au constatat că nicio activitate fizică nu a adus vreo schimbare în dezvoltarea creierului, în afară de dans. Chiar mai mult, nici unul dintre exerciţiile mentale nu părea să îmbunătăţească procesele cognitive, aşa cum o face dansul. În timp ce examinau beneficiile mişcării, cercetătorii au descoperit că dansul practicat frecvent poate reduce riscul de demenţă cu 76%.

Postul s-a terminat, mai este încă atmosferă de sărbătoare și e și Ziua Dansului astăzi. Sumedenie de motive să simțiți, să exprimați fără cuvinte, să trăiți frumos, toate și prin dans.

comments

comments