Numărul arterelor de control în punctele de trecere a frontierei cu Ungaria şi personalul specializat vor fi suplimentate în funcţie de trafic, în condiţiile în care în prezent se constată o creştere a numărului de autovehiculele de mare tonaj, în special pe sensul de ieşire din ţară, după restricţiile de pe teritoriul ţării vecine, în perioada Paştelui Catolic.
“Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră a dispus măsuri pentru suplimentarea personalului şi folosirea la maxim a capacităţii punctelor de trecere a frontierei deschise pentru astfel de mijloace de transport. Astfel, în limita configuraţiei acestora şi, în funcţie de trafic, vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de intrare sau ieşire în şi din ţară, pentru ca formalităţile de frontieră să se efectueze cu operativitate”, se arată într-un comunicat de presă dat publicităţii marţi de Poliţia de Frontieră.
Potrivit sursei citate, formalităţile de frontieră se efectuează în comun cu autorităţile ungare, sens în care Poliţia de Frontieră Română ţine legătura cu autorităţile ungare în vederea alocării, în comun, de personal suplimentar pentru acoperirea tuturor liniilor de control în punctele de trecere a frontierei cu Ungaria.
“De la ridicarea restricţiilor, începând cu 22 aprilie, ora 23.00, prin punctele de trecere de la frontiera de vest a României aflate pe raza judeţelor Arad, Bihor şi Satu Mare, s-au efectuat formalităţile de frontieră pentru un număr de aproximativ 5.200 de automarfare, din care aproximativ 3.800 pe sensul de ieşire din ţară. Menţionăm că timpul alocat pentru efectuarea controlului unui automarfar, de poliţiştii de frontieră români, se păstrează în media de 2-5 minute/ camion. (…) Menţionăm că traficul pentru autoturisme şi mijloacele de transport persoane se desfăşoară în condiţii normale, fără a se înregistra timpi de aşteptare”, se mai arată în comunicatul menţionat.
Poliţia de Frontieră recomandă în continuare şoferilor de autocamioane tranzitarea tuturor punctelor de trecere a frontierei deschise tranzitului de mărfuri la graniţa cu Ungaria (P.T.F. Nădlac II, P.T.F. Nădlac, PTF Turnu, P.T.F. Vărşand, P.T.F. Borş, PTF Petea), astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, într-un timp foarte scurt.
O medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei poate fi consultată pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro. AGERPRES