Rectorul Universității “Ștefan cel Mare Suceava”, VALENTIN POPA, fost ministru al Educației, are regretul că unele proiecte derulate în acest an nu au fost puse în practică în totalitate.
Invitat la Radio VIVA FM, el s-a referit, în special, la clasificarea universităților și realizarea programelor de studiu, proiect pornit de la stadiul incipient și care va fi realizat probabil anul viitor.
La capitolul realizări, VALENTIN POPA a amintit creșterea salarizării personalului didactic, acordarea facilităților de transport pentru studenți și dezvoltarea infrastructurii unităților de învățământ.
El a fost timp de 8 luni ministru al Educației, dându-și demisia după ce Guvernul a abrogat Ordonanța de Urgență prin care profesorilor de la clasele cu predare în limbile minorităţilor nu li s-a mai permis să susţină şi orele de limba română.