În cursul acestei nopţi, în jurul orei 00.30, în timp ce acționa pe raza comunei Grănicești, o patrulă din cadrul Secţiei 13 Poliţie Rurală Bălcăuți a observat, pe DC 38 din localitate, un autoturism al cărui conducător auto, la vederea echipajului de poliţie, a oprit, după care a fugit.
În urma măsurilor operative întreprinse, polițiștii au stabilit faptul că autoturismul a fost condus de un minor, de 15 ani, din comuna Dărmănești, care nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.
Autoturismul aparţinea tatălui unui alt minor, de 14 ani, tot din comuna Dărmăneşti, care se afla în autoturism, în calitate de pasager, fiind sustras de acesta pentru a fi condus pe drumurile publice.
În cauză s-a întocmit dosar penal, minorul de 15 de ani fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, iar cel de 14 ani sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere” și ”încredințarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care știa că nu posedă permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.