Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas a stabilit joi programul de proteste, ce va demara cu un miting în Capitală în data de 26 aprilie, urmat de o grevă de avertisment pe 7 mai şi de o grevă generală pe 18 mai, a declarat, pentru AGERPRES, prim-vicepreşedintele federaţiei, Iulian Pope.
“A fost Consiliul Naţional. Am stabilit un calendar de acţiuni de protest. Pe 26 aprilie avem un miting în Bucureşti, în paralel, de mâine (vineri – n. r.), colegii ajung în judeţe şi strângem semnături pentru grevă, cu calendare clare: 7 mai grevă de avertisment, 18 mai grevă generală. Acesta este calendarul. Oamenii sunt foarte revoltaţi şi mă îndoiesc că nu se vor strânge semnăturile. Sunt foarte multe nemulţumiri. Au nemulţumiri şi cei care au pierdut şi cei care n-au pierdut, dar se aşteptau să câştige. Sunt discuţii foarte mari”, a explicat Pope.
Acesta a precizat că pe 26 aprilie va fi organizat doar un miting de protest şi, între timp, vor fi demarate toate procedurile pentru declanşarea grevei generale, deoarece “legea ne obligă la minimum 14 zile până putem efectiv să întrerupem lucrul”.
Iulian Pope a subliniat că sindicaliştii solicită modificarea Legii salarizării şi nu a Regulamentului de sporuri.
“Noi cerem modificarea Legii salarizării. Nu regulamentul de sporuri este problema. Problema este la Legea salarizării unitare pentru că, din cauza încorsetării de 30% sporuri, nu putem aplica Regulamentul de sporuri nici măcar la medie. Ştiu că doamna ministru al Muncii a declarat că trebuie modificat Regulamentul de sporuri, dar probabil intenţionează să elimine pragul minim de la Regulamentul de sporuri, astfel încât să se poată încadra în lege, lucru cu care nu suntem de acord. O să deschidem conflictul colectiv de muncă la nivel de sănătate şi asistenţă socială”, a precizat liderul Sanitas.
Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a scris miercuri, pe pagina sa de Facebook, că regulamentul de sporuri în sistemul de sănătate trebuie revizuit şi că Legea salarizării nu se modifică.
“Din punctul meu de vedere, Regulamentul de sporuri în sănătate trebuie revizuit. Nu este normal ca un doctor de la Fundeni să aibă un venit mai mic decât un doctor de la Băileşti, doar pentru că acolo s-au acordat sporuri mai mari, după cum nu e normal ca secretara să aibă, în continuare, sporuri mai mari decât medicul. Asta se întâmplă, din păcate, în continuare, în foarte multe spitale. Nu este necesară amendarea Legii salarizării, ci a Regulamentului de sporuri, unde sperăm ca sindicaliştii care îi reprezintă pe cei din sectorul medical să fie de acord cu variante corecte de salarizare şi nu să urmărească doar interesul categoriilor de personal pe care le reprezintă şi să rămânem în situaţia în care venitul unui muncitor fără studii superioare depăşeşte, uneori cu 100%, venitul unui profesor, de exemplu, iar în alte cazuri scade de la 1.500 la 1.300 venitul unuia care chiar interferează cu pacientul. Asta, pentru că ne dorim o lege aşezată pe principii corecte, chiar dacă cei vizaţi direct ar vrea să fie aşa, dar să nu li se aplice lor”, a scris Olguţa Vasilescu.
Potrivit acesteia, plafonarea la 30% a sporurilor, care exista şi în vechea lege, dar nu s-a aplicat, a fost decisă în contextul în care cheltuielile de salarizare în Sănătate creşteau lunar cu 100 de milioane de lei şi, în cazul unor spitale din Bucureşti, s-a constatat că secretara avea spor mai mare decât doctorul.
“Prin Legea salarizării s-a instituit ca sporurile să nu depăşească 30% din total cheltuieli salariale pe ordonator principal de credite, pe motiv că nu e normal ca sporurile să depăşească salariile de bază. Principiul nu este nou, a existat şi în vechea lege a salarizării, dar nu s-a respectat aproape niciodată, ba dimpotrivă, indiferent de secţia unde se aplicau sporuri, acestea erau date la maximum, fie că era vorba de medici, îngrijitoare sau personal care nu intra în contact cu bolnavul. Am putut descoperi, după ce am solicitat cheltuielile cu salarizarea de la opt spitale din Bucureşti, că, de exemplu, secretara avea spor mai mare decât doctorul. Se mergea, în cazul ei, cu spor maxim, ca şi în cazul medicului, dar i se mai adăuga un spor de calculator de 15%. Evident că astfel de lucruri nu mai puteau fi tolerate, mai ales că ele au făcut ca totalul cheltuielilor de salarizare din Sănătate să devină imposibil de estimat de către Ministerul de Finanţe şi că, lunar, creşteau cu 100 de milioane de lei. În aceste condiţii Ministerul Finanţelor Publice a solicitat un text de lege clar şi aplicabil, care să permită calcule cât mai exacte, cu atât mai mult cu cât ştiţi că, de la o lună la alta, cheltuielile din Sănătate sunt diferite, în funcţie de numărul de gărzi, de asigurarea continuităţii etc. S-a luat decizia ca procentul sporurilor să rămână exact ca în vechea lege unde era suficient de acoperitor pentru ceea ce îşi dorea Ministerul Finanţelor, dar care nu s-a aplicat ca urmare a unor derogări făcute anual de la acest text, iar Ministerul Sănătăţii a intrat la negocieri cu sindicatele pentru elaborarea Regulamentului de sporuri”, a explicat ministrul Muncii.
Olguţa Vasilescu a mai menţionat că, din cauza constrângerilor financiare, sistemul va putea să echilibreze abia peste 4 ani, când Legea salarizării se va aplica efectiv.
“Ne-am asumat această lege despre care am spus ca încă nu este una perfectă fiindcă abia în 2022 se va aplica efectiv, când toţi vor fi salarizaţi conform grilelor prevăzute în anexe, că este nevoie de o perioadă de echilibrare a sistemului, care, din cauza constrângerilor financiare, va putea să se echilibreze abia peste patru ani. Dar… nu trebuie să uităm că sunt creşteri semnificative, anuale, pentru întreg sistemul bugetar, aşa cum au fost şi în 2017. Dacă ar fi fost o lege simplă, ar fi făcut-o alţii până acum, însă cei care au avut curiozitatea să privească atent deficienţele sistemului nu şi-au asumat nicio modificare, realizând că vor exista nemulţumiri, pentru că este imposibil să nu afectezi măcar 3% dintre salariaţi. Ca să concluzionez, regulamentul de sporuri trebuie revizuit, Legea salarizării nu se modifică! Dacă legea va fi abrogată, aşa cum promite Orban că va face în prima zi de preluare a guvernării, cei care vor plânge după ea vor fi mai mulţi decât cei care o contestă acum”, a mai spus oficialul de la Muncă. AGERPRES