full screen background image

S-a răsturnat cu mașina unui prieten, la Poiana Stampei

accident-rutier2     În după amiaza zilei de ieri, Poliţia municipiului Vatra Dornei a fost sesizată despre faptul că, pe DN 17, în localitatea Poiana Stampei, a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale.

Polițiștii deplasați la fața locului l-au identificat pe B. Ionuţ, de 18 ani, localnic, stabilind că acesta, în timp ce conducea autoturismul, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, intrând în coliziune cu un capăt de pod, după care s-a răsturnat.

În urma evenimentului rutier nu au rezultat victime.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, s-a stabilit că autoturismul în cauză i-a fost încredinţat conducătorului auto de către proprietarul acestuia, D. Petrică, de 21 de ani, din aceeaşi localitate, deşi acesta cunoştea faptul că B. Ionuţ se află sub influenţa alcoolului.

Celor doi li s-au întocmit dosare penale, urmând să se dispună procedural.

comments

comments




Leave a Reply

avatar