A început școala, de câteva zile. S-au stins ecourile discursurilor oamenilor politici, ale preoților, ale primarilor sau altor funcționari publici, ce s-au simțit obligați să fie prezenți la deschiderea noului an școlar. În urma lor au rămas elevii și profesorii, în clasele înghesuite, cu manuale prea puține și prea multe teme pentru acasă, cu gândul deja la vacanța ce va urma.
Nimic nu pare diferit anul acesta, de anii precedenți. Și practic, de ce să ne dorim mereu schimbare?! Îmi spunea cineva că e bine că nu sunt prea multe lucruri noi. Că doar sistemul de învățământ are nevoie de stabilitate și predictibilitate.
Adevărat! Doar că ceea ce a rămas neschimbat e faptul că lucrurile nu par a merge într-o direcție bună. Și asta de vreo 28 de ani, de când Revoluția a adus în scaunul ministerial al educației nu mai puțin de 23 de miniștri. N-am stat să număr de câte ori s-a schimbat guvernul și ce culoare a avut. M-a interesat mai puțin. I-am numărat însă pe miniștrii educației, cei care par a bifa o singură constantă: incapacitatea sistemului de învățământ de a găsi o direcție corectă.
O direcție în care elevul să nu mai fie atât de dezorientat când vine vorba de ce liceu să aleagă, în care părintele să nu-și mai dorească ca cel mic să studieze în alte țări pentru a avea o șansă în plus în viitor, în care învățătura să fie iubită.
O direcție în care profesorii să nu mai fie îngropați în hârtii și mult mai preocupați de ce pun pe masă propriilor copii decât de ce pun pe bancă elevilor la clasă, retrăgându-se într-o autosuficiență ce-i doare nu doar pe ei, ci pe toți cei implicați în educație.
Mă întreb câți din cei 23 de miniștri și-au dorit să schimbe ceva cu adevărat. Câți s-au gândit la o strategie pe termen lung, pe care să o pună în practică în ciuda partitdului ce i-a adus la minister, dar cu convingerea că fac bine ceea ce fac…
Poate au fost vreo doi, dar or fi fost chiar aceia care au fost mai rapid schimbați din funcție, rămânând doar un nume cu intenții bune în lunga listă de 23.
Mi-e mai clar ca niciodată că, dacă vrei o nație ușor de manipulat, cel mai la îndemână și cu rezultate sigure e să distrugi sistemul de învățământ. Să-l faci să nu mai fie demn de respect, iar pe cei ce trec prin el sau rămân în interiorul lui să-i faci să se gândească mai mult la cum ar fi mai simplu să scape de el.
Astăzi nu încerc să găsesc soluții. Doar privesc la lungul șir de 23, miniștrii toți ai educației, ce au contribuit la un singur lucru constant și predictibil. Direcția greșită. Dar cine știe? Poate consumând mai mult și mai mulți doze de educație, vom vedea și luminița de la capătul tunelului.
