Noroc cu încheierea anului şcolar, altfel scarlatina, o boală contagioasă şi greu de ţinut sub control, s-ar fi extins şi mai mult în rândul copiilor din grădiniţele, şcolile generale şi liceele din judeţul Suceava.
Pericolul nu este trecut, totuşi, pentru că în multe unităţi din judeţ se desfăşoară examenele de BACALAUREAT şi EVALUAREA NAŢIONALĂ.
Potrivit conducerii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, „scarlatina s-a răspândit în unităţile de învăţământ şi din cauza medicilor din ambulatoriile de
specialitate, pediatrie şi boli infecţioase, care tratează aceste cazuri, dar nu le internează şi nici nu le raportează după cum cere legea”.
Statisticile întocmite la nivelul DSP Suceava arată că, de la începutul anului, în judeţ au fost înregistrate 53 de cazuri de scarlatină, numărul îmbolnăvirilor fiind în creştere faţă de aceeaşi perioadă a lui 2012, când s-au semnalat 45 de cazuri.
Specialiştii instituţiei subliniază că, în realitate, numărul copiilor bolnavi este mai mare, dar aceştia nu sunt luaţi în evidenţele oficiale, pentru că, de obicei, pediatrii şi medicii infecţionişti diagnostichează cazurile şi le izolează la domiciliu, deşi ar trebui să le trateze în spital.
În această lună, cazuri noi de scarlatină s-au înregistrat în trei grădiniţe şi un liceu.
Mai exact, situaţia îmbolnăvirilor prin scarlatină arată că, în luna ianuarie, erau 13 cazuri, februarie – 11 cazuri, martie – 12 cazuri, aprilie – patru cazuri, mai – cinci cazuri şi iunie – opt cazuri.
Ultimele unităţi de învăţământ în care a fost semnalată scarlatina sunt grădiniţele „Prichindel” şi „ABC” din municipiul Suceava, Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 1 din Câmpulung Moldovenesc şi Liceul „Laţcu Vodă” din Siret.
Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică reaminteşte medicilor că scarlatina este o afecţiune cu raportare obligatorie şi le cere să anunţe toate cazurile pe care le depistează, pentru ca în focare să se poată face profilaxie, inclusiv în mediul familial, având în vedere că anul şcolar s-a încheiat pentru elevilor şi
preşcolarilor.
Specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică atrag atenţia că scarlatina poate cauza complicaţii renale, cardiovasculare şi reumatismale dacă nu este tratată corect şi le solicită părinţilor să nu refuze internarea.
Scarlatina este produsă de streptococul hemolitic, microbul găsindu-se în nasul şi în gâtul bolnavilor de scarlatină, convalescenţilor netrataţi cu penicilină, bolnavilor cu angine streptococice şi purtătorilor sănătoşi.
De cele mai multe ori boala se ia direct de la un copil bolnav sau un purtător sănătos şi poate declanşa o epidemie ce poate cuprinde o mare parte din membrii unei colectivităţi.
De aceea, orice bolnav de scarlatină se izolează la domiciliu, dacă sunt condiţii corespunzătoare, sau se internează într-o secţie de boli contagioase.
Leave a Reply