full screen background image

Nicolae Ciucă: „Vă cer să remediați problemele și cei care au avut de suferit în noiembrie, decembrie și ianuarie să aibă facturile recalculate”

Premierul Nicolae Ciucă a avut astăzi, 18 ianuarie, o întâlnire de lucru cu reprezentanții producătorilor și furnizorilor din domeniul energiei. Dialogul face parte din seria consultărilor demarate de Guvern cu privire la pachetul de măsuri pe care Executivul îl pregătește pentru protejarea cetățenilor, sprijinirea mediului de afaceri și menținerea locurilor de muncă, în contextul crizei energetice. Potrivit unui comunicat emis de Guvernul României, prim-ministrul a prezentat soluțiile aflate acum în lucru la nivelul Guvernului: plafonarea prețului la energie pentru consumatorii finali casnici și industriali, pentru întreprinderile mici și mijlocii, în paralel cu creșterea plafonului de consum până la care se aplică această facilitate, aplicarea unui sistem de reducere a facturii la energie pentru universități și alte instituții de învățământ, spitale, instituții de cultură și religioase, furnizori de servicii sociale, instituții publice, ONG-uri. Aceste măsuri vor fi incluse într-un act normativ ce va fi supus, în perioada imediat următoare, analizei și aprobării Guvernului. „Am văzut familii cu venituri mici, instituții, reprezentanți ai cultelor, centre sociale cu facturi foarte mari. Statul are responsabilitatea de a proteja oamenii și de a interveni în acest sens. Vă cer să remediați problemele și cei care au avut de suferit în noiembrie, decembrie și ianuarie să aibă facturile recalculate, iar greșelile remediate. Refaceți facturile și asigurați oamenii că nu vor plăti în plus pentru greșeli de facturare. Măsurile Guvernului vor reglementa situația astfel încât oamenii să nu fie debranșați pentru facturile calculate greșit și nici să fie obligați să plătească penalități”, a afirmat premierul Nicolae-Ionel Ciucă. În cadrul discuțiilor, au fost prezentate în detaliu modalitățile în care se aplică schemele de compensare și plafonare aflate acum în vigoare pentru facturile la energie, precum și soluțiile de corectare a facturilor emise eronat pentru consumatorii casnici. Potrivit analizei prezentate de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, peste două milioane de facturi pentru furnizarea energiei electrice au fost deja recalculate, fiind preluate peste 450 de sesizări de emitere neconformă, în urma controalelor efectuate fiind date amenzi în valoare de peste 600.000 lei. Alte 101 controale sunt încă în derulare, urmând a se face verificări la toți operatorii economici furnizori de energie electrică și gaze. Furnizorii de energie electrică și gaze naturale au agreat noile măsuri anunțate de Guvern pentru compensarea și plafonarea prețurilor, angajându-se, totodată, să depună eforturi susținute pentru a evita, pe viitor, repetarea problemelor legate de emiterea de facturi eronate. Totodată, furnizorii și-au asumat responsabilitatea de a storna și de a reface facturile emise eronat până  acum, urmând ca cele deja achitate să se deducă din următoarea factură. La consultările de la Palatul Victoria au mai participat, din partea Guvernului, ministrul Energiei, Virgil Popescu, secretarul general al Guvernului, Marian Neacșu, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mircea Abrudean, secretarul de stat în Ministerul Finanțelor, Daniela Pescaru, reprezentanți ai Cancelariei Prim-Ministrului.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments