Timişoara mai vrea un titlu continental, cel de Capitală Europeană a Tineretului în 2020, după ce l-a câştigat pe cel de Capitală Culturală Europeană. Bănăţenii şi-au depus candidatura, deşi au foarte puţin timp la dispoziţie. Oraşele calificate în finală vor fi anunţate luna viitoare.
Capitala Banatului concurează cu opt oraşe din Europa, între care şi Chişinăul pentru a fi Capitală a Tineretului.
Acest titlu a fost deţinut acum doi ani de Cluj-Napoca, iar anul acesta a fost câştigat de Varna, din Bulgaria.
Candidatura Timişoarei este susținută de Ministerul Tineretului și Sportului, de Consiliul Tineretului din România și de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România.
Câştigătorul va fi anunţat în noiembrie.
Timişoara va fi Capitală Culturală Europeană în 2021, a transmis Adriana Pinti de la TVR Timişoara.
Leave a Reply