VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Lucrările la axa rutieră Suceava – Iași, finalizate în august

Președintele Consiliului Județean Suceava, GHEORGHE FLUTUR, susține că lucrările de asfaltare la axa rutieră Suceava – Iași se vor finaliza la jumătatea lunii august.

El a declarat, pentru Radio VIVAFM, că proiectul a fost întârziat din cauza unui litigiu comercial.

 

Valoarea totală a lucrărilor la axialul Suceava – Iași este de 128 de milioane de euro, contribuția administrației sucevene fiind de 34 de milioane de euro.

Proiectul este realizat în colaborare de Consiliile Județene Suceava și Iași, prin Ministerul Dezvoltării, în baza unei finanțări europene.

Investițiile vizează reabilitarea a 168 kilometri de drumuri județene, dintre care 76 de kilometri pe raza județului Suceava, pe traseul Dărmănești – Stroiești – Suceava – Ipotești – Bosanci – Liteni – Dolhasca.

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2023/10/23/continua-lucrarile-la-axa-rutiera-suceava-iasi/

Distribuie

Din aceeși categorie

Campanie de informare a cetățenilor cu privire la colectarea selectivă a deșeurilor

Înșelăciuni prin intermediul anunțurilor de închiriere a cabanelor

Carduri de transport nenominale, disponibile pentru ieșeni

Festivalul Getodava are loc în acest final de săptămână la Schitul Duca

Știri sugerate