Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Florin Jianu, și-a anunțat demisia din Guvernul Grindeanu pe pagina de Facebook, subliniind că se oprește din activitatea guvernamentală pentru că așa îi dictează conștiința, “iar asta nu este negociabil pentru nimic în lume”.
“Mă opresc aici din activitatea guvernamentală pentru că așa îmi dictează conștiința, iar asta nu este negociabil pentru nimic în lume. Am reflectat cu responsabilitate la ceea ce este etic să fac în continuare și nu în principal pentru probitatea mea profesională, pentru că aici am conștiința curată, ci pentru copilul meu, pentru cum o să mă uit în ochii lui și ce anume o să îi spun peste ani. O să îi spun că tata a fost un laș și a girat acțiuni pe care nu le împărtășește sau a ales să iasă cu fruntea sus dintr-o poveste care nu este a lui?!”, a scris Jianu pe Facebook.
Acesta afirmă că a muncit cu “credință și îndârjire” în fiecare din cele 28 de zile de mandat și nu s-a gândit că munca sa poate fi umbrită “într-un mod atât de brutal și de nedrept”.
“Am muncit cu credință și îndârjire în fiecare din cele 28 de zile de mandat și nu mi-a trecut prin gând că munca ar putea fi umbrită într-un mod atât de brutal și de nedrept. Cei care mă cunosc știu că nu pot accepta impostura sau minciuna!”, afirmă Jianu pe pagina de socializare.
Totodată, șeful de la IMM-uri susține că, în momentul de față, este vorba despre “un război” pe care nu îl împărtășește și pe care îl vrea cât mai repede oprit!, adăugând că sunt oameni în actualul Guvern și în PSD pe care îi apreciază și în a căror bună credință își pune în continuare speranța de a restaura “competența și cinstea”.
“Nu vreau ca decizia mea de a mă opri aici să fie folosită politic de o parte sau alta! E un război pe care nu îl împărtășesc și pe care îl vreau cât mai repede oprit! Sunt oameni pe care îi apreciez în prezenta guvernare și care nu meritau nici ei ce s-a întâmplat acum doua seri. Sunt oameni pe care îi apreciez în PSD și în a căror bună credință și putere de lupta, îmi pun în continuare speranța de a restaura ce poate și trebuie a fi restaurat: Competența și cinstea!!!”, scrie Jianu pe pagina de socializare.
Acesta a mai afirmat că se gândește la viitorul țării, “pe care trebuie să îl scriem cu onoare și cinste, nu cu impostură și minciună”.
“Romania nu merită ce i se întâmplă acum, românii nu merită ce li se întâmplă acum! Mă gândesc la viitorul antreprenorial al acestei țări cu un potențial uriaș de inovare și la cuvintele magice pentru antreprenori: predictibilitate și stabilitate. Acestea trebuie restabilite urgent!!!. Mă gândesc, de asemenea, nu la viitorul meu, ci la viitorul oamenilor care m-au urmat în echipa de la minister, fie din interiorul aparatului ministerial sau cei aduși de mine, oameni onești, sinceri și atât de dornici de schimbare. Fiți puternici și țineți drumul drept!”, subliniază Jianu.
Leave a Reply