Meteorologii avertizează că în următoarea perioadă vremea se răcește în toată țara. ANM a emis duminică o informare de vreme rea, care intră în vigoare chiar de duminică după-amiază, de la ora 16:00, până marți seara, 29 noiembrie, la ora 23:00.
În această perioadă se vor înregistra precipitaţii moderate cantitativ, intensificări ale vântului, viscol în zona montană și răcire accentuată. În București de pildă vor fi maxime la amiază de 2-3 grade, a declarat la Digi24 meteorologul Romica Jurca. (Urmăriți-i explicațiile în materialul video de mai sus)
Vor fi perioade de timp în care se vor semnala precipitaţii în majoritatea regiunilor, iar cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse, mai ales la munte, 15 – 20 l/mp.
În seara zilei de duminică (27 noiembrie) vor fi ploi, dar în noaptea de duminică spre luni (27/28 noiembrie) şi în cursul zilei de luni (28 noiembrie), acestea se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare în vestul, centrul, nordul şi nord-estul ţării, unde valorile termice vor marca o scădere accentuată.
În noaptea de luni spre marţi (28/29 noiembrie) şi pe parcursul zilei de marţi (29 noiembrie), vremea se va răci în toată ţara, va ninge şi în regiunile sudice, unde pe arii restrânse este posibil să se depună strat de zăpadă.
Temporar vântul va avea intensificări, cu viteze ce vor depăşi 50…60 km/h. Îndeosebi în zonele de munte se va depune strat nou de zăpadă şi vor fi rafale de peste 60…70 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii.
Leave a Reply