Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, astăzi, că în urma discuţiilor purtate săptămâna trecută cu reprezentanţii Agenţiei de Dezvoltare regională Nord Est, a rezultat că vor fi realocări de fonduri între axe.
Astfel, municipiul Suceava va mai depune, până la toamnă, un proiect ce va viza reabilitarea zonei centrale a municipiului Suceava, mai exact zona adiacentă Palatului Administrativ.
Ion Lungu: “Am avut discuţii cu cei din ADRNE şi e posibil, până la finele anului, să fie niste realocări între axe şi mai putem prinde un proiect. Am decis să încercăm continuarea modernizării zonei centrale, a Palatului Administrativ şi a zonei adiacente. E o zonă reprezentativă.”
Dacă primăria va obţine banii necesari, se vor reabiitata străzile şi trotuarelele din zona Palatului Administrativ, dar se va moderniza şi iluminatul public.
Perioada maximă de implementare a proiectului nu trebuie să depăşească luna ianuarie, 2015.
Leave a Reply