Administraţia Natională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben pentru fenomene de ploi torenţiale, grindină, intensificări de vânt.
Din a doua parte a zilei de marţi, 11 iunie, şi până la jumătatea nopţii de miercuri spre joi, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată în Oltenia, Transilvania, Maramureş, Muntenia şi Moldova.
În aceste regiuni se vor semnala averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, trecător cu aspect de vijelie şi căderi de grindină.
Cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp şi izolat 60 – 70 l/mp.
Manifestări ale instabilităţii atmosferice se vor semnala şi în restul teritoriului, dar pe arii mai restrânse.
În cursul zilei de mâine, 12 iunie, atenţionarea meteorologică va fi actualizată pentru data de 13 iunie.
Leave a Reply