full screen background image

Persoanele aflate în plata indemnizaţiei lunare pentru creşterea copiilor în vârstă de până la 2 ani beneficiază din oficiu de majorarea cuantumului indemnizaţiei

Persoanele aflate în plata indemnizaţiei lunare pentru creşterea copiilor în vârstă de până la 2 ani beneficiază din oficiu de majorarea cuantumului indemnizaţiei, informează Florentina Ichim, purtătorul de cuvânt al Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială.

Aceste persoane nu trebuie să depună documente suplimentare, întrucât majorarea cuantumului indemnizaţiei lunare se va face automat, pe baza documentelor existente la dosar, începând cu dreptul aferent lunii iulie 2016.

Plata drepturilor se face începând cu august 2016. Beneficiarii aflaţi în plata indemnizaţiei lunare pentru creşterea copiilor în vârstă de până la 1 an sau în plata stimulentului de inserţie, precum şi cei care au concediu fără plată pentru creşterea copilului de până la 2 ani, şi care doresc modificarea opţiunii prin prelungirea sau reluarea concediului şi plata indemnizaţiei lunare, vor trebui să depună cerere tip şi acte doveditoare privind suspendarea realizării de venituri supuse impozitului.

Cererea se transmite prin e-mail, poştă sau se depun direct la sediul Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială.

comments

comments




Leave a Reply

avatar