În ultima şedinţă din legislatura 2012-2016, Consiliul Local Suceava are pe masă proiectul de hotărâre privind prelungirea contractelor de delegare a serviciului public de transport public local complementar de persoane prin curse regulate.
În municipiul Suceava, transportul maxi taxi este efectuat pe 5 trasee, de către 4 operatori privaţi, respectiv de Trans DMV Europa, Sory&Nel, Euro Tip şi Family.
Contractele cu transportatorii particulari de persoane au fost încheiate pentru o perioadă de 5 ani, acestea expirând la 1 iunie, dar, printr-o adresă, firmele care fac transport în regim maxi taxi cer autorităţilor locale să analizeze şi să aprobe prelungirea cu 2 ani şi jumătate.
De cealaltă parte, societatea de transport public local TPL, deţinătorul contractului pentru transportul regulat cu autobuze, microbuze şi autobuze de capacitate redusă, şi la care unic acţionar este municipiul Suceava, a transmis Consiliului Local şi Primăriei că „până la achiziţionarea autobuzelor electrice nu are nu are posibilitatea de a asigura necesitatea de transport public din municipiu”.
Leave a Reply