M-am tot plâns legat de trecerea prea rapidă a timpului. Ca mai toți adulții, aș zice. Există însă și persoane pentru care timpul trece prea încet. Nu, nu e vorba despre adulți ce știu să-și organizeze eficient timpul, ce reușesc să le facă pe toate cum se cuvine, rămânându-le timp pe care să nu știe cum să-l folosească mai bine. Nu! E vorba depre copii.
Căci nu l-am auzit doar pe copilul meu spunându-mi că timpul trece prea încet și că își dorește să fie mare mai repede. Ci pe mulți alții, ce încă mai sunt la școală. Vreau să fiu mai repede mare! Să am casa mea, banii mei și să nu mai am de învățat. Acestea sunt motivele nerăbdării pentru trecerea prea lentă a timpului. Vor să fie mari. De fapt, lucrul acesta ni-l doream și noi, la vârsta lor. Să fim mari mai repede și să nu mai fim obligați să învățăm. Păi, nu-i așa? Învățăm doar la școală. Fie că e gimnazială, liceu sau universitate. Căci, după ce le-am sfârșit pe toate, agățăm cartea în cui. Cam așa gândesc cei mici și vreo câțiva dintre cei mai mari.
Dar, oare, așa o fi? Se termină școala, facem o cruce mare și se termină și cu învățatul voluntar. Sunt suficiente cele acumulate pe băncile școlilor? “De ce să mai participi la tot felul de cursuri. Păi, n-ai învățat o viață?! Crezi că-ți va ridica cineva statuie dacă nu te oprești nicodată?!” Cred că ați auzit astfel de replici, nu de puține ori…
Acum, ce să zic. Au și cei ce le formulează ceva dreptate. Căci statuie sigur nu are nimeni de gând să ridice. Nici măcar vreun bust, care ar fi mai puțin costisitor. Dar cum nu v-ați dorit nicicând asta, nu e un motiv pentru a nu continua să aflați câte ceva zilnic, de prin diferite scrieri, participând la tot felul de activități și mai puțin de la televizor.
Continuând în aceeași idee, le dau celor mici o veste proastă. Că nu se termină cu învățătura odată cu școala. Continuăm să învățăm toată viața. Căci lumea din jurul nostru evoluează mereu. Și dacă nu vrem să rămânem în stadiul cunoștințelor pe care le acumulăm până la finele școlii, suntem nevoiți să continuăm să învățăm. Chiar și fără a fi scoși de către cineva la tablă, chiar și fără a ne fi verificate temele pentru acasă. Iar dacă noi, părinții, gândim în favoarea învățării permanente, putem avea pretenția îndreptățită și de la copii de a învăța mai mult și mai bine. În concluzie, dragi copii, nu vă grăbiți să creșteți mari, în speranța că vor fi obligațiile mai puține!
Închei acum cu riscul de a-l dezamăgi pe micul familiei mele și pe alții asemeni lui, spunând că toată viața este loc pentru a învăța. Că nu se încheie niciodată. Pentru că suficiența nu e pentru pentru cei ce vor să crească mari, ci pentru cei ce vor să rămână mici. Iar dacă vor să crească mai repede mari, e necesar să învețe. Și poate timpul va trece mai repede. Iar dozele de educație pot ajuta și ele la curgerea firească a timpului.
