full screen background image

Rezultatele sesiunii de toamnă a Bacalaureatului, afișate miercuri

Astăzi, până la ora 12.00, vor fi publicate rezultatele înregistrate la probele scrise ale examenului de Bacalaureat din sesiunea august – septembrie. Tot astăzi, între orele 14.00- 20.00, vor putea fi depuse contestaţiile. Potrivit Ministerului Educaţiei şi Cercetării, rezultatele elevilor vor fi publicate prin anonimizarea numelui şi a prenumelui, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecţia datelor – RGPD). Contestaţiile pot fi depuse atât în format fizic, cât şi electronic. În acest caz, candidaţii completează, semnează şi depun/ transmit electronic inclusiv o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de părinţii/reprezentanţii legali ai acestora. Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor (3 – 4 septembrie), vor fi anunţate sâmbătă.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments