Evaluările oferite de statele NATO sunt conforme cu informațiile potrivit cărora un avion militar rus a violat spațiul aerian al Turciei, a declarat marți secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, referitor la doborârea unui aparat militar rus de către forțele turce, în zona graniței cu Siria, relatează DPA și Reuters.
‘Noi suntem solidari cu Turcia și sprijinim integritatea teritorială a aliatului nostru din cadrul NATO’, a subliniat Jens Stoltenberg la finalul unei reuniuni extraordinare a Consiliului Nord-Atlantic la nivel de ambasadori.
El a lansat un apel ‘la calm și la detensionare’ a situației după doborârea unui avion militar rus care, potrivit Ankarei, violase spațiul aerian al Turciei, și a accentuat că inamicul comun (al NATO și al Rusiei, n.r.) este gruparea jihadistă Statul Islamic, iar Moscova trebuie să se ghideze după acest principiu.
Stoltenberg a mai menționat că majoritatea atacurilor efectuate până acum de forțele ruse în Siria au avut loc în zone unde gruparea Statul Islamic nu este prezentă.
Aviația turcă a doborât marți dimineață un bombardier rusesc Suhoi Su-24 care participa la operațiunile aeriene lansate de Rusia în sprijinul trupelor regimului de la Damasc, la nord de Latakia, în nord-vestul extrem al Siriei, în apropiere de frontiera turcă. Autoritățile de la Ankara susțin că avionul rusesc a intrat în spațiul aerian al Turciei și că au fost emise mai multe avertismente, în timp ce Moscova dezminte categoric această variantă.
Doborârea avionului rus a avut loc în contextul în care Moscova și statele occidentale și-au apropiat pozițiile cu privire la conflictul sirian pentru a-și consolida lupta împotriva grupării Statul Islamic, care controlează suprafețe întinse în Irak și Siria.
AGERPRES