full screen background image

Scandalul Volkswagen: În România sunt 105.000 de vehicule cu probleme

Volkswagen_logo     Ministrul Transporturilor, Ministrul Mediului, specialiști de la Registrul Auto Român, de la ANPC, Agenția Fondului de Mediu, de la Garda de Mediu și de la Autoritatea Națională de Protecție a Mediului au avut discuții despre impactul pe care l-a avut scadalul Volkswagen în România. Astfel, au fost identificate 105.000 de mașini care au dispozitivul prin care s-a trișat la testele de noxe, iar 300 de mașini care se află la dealerii auto nu vor mai primi cărți de identitate, deci nu vor mai putea fi vândute, până când problemele nu vor fi rezolvate.

”105.000 vehicule au probleme, dintre care 56 000 sunt noi, iar 49 000 aveau statut de vehicul utilizat. Se mai află pe stoc la dealerii auto din România 300 de autoturisme pentru care nu vor fi eliberate cărți de identitate, deci nu vor putea fi vândute, până la rezolvarea problemei”, a declarat Ministrul Transporturilor, Iulian Matache.

”Am solicitat reprezentantului din România al grupului Volkswagen comunicarea imediată a listei cu numerele de identificare care au folosit dispozitive sau tehnici de manipulare,  vehicule EURO 5 Diesel echipate cu motoare din familia  EA189. Termenul a fost astăzi și vă pot spune că este vorba de autovehicule Audi, Skoda, Seat, Volkswagen.

În Germania a fost stabilită data de 7 octombrie 2015 ca dată de trimitere de către grupul Volkswagen a programului de măsuri și a calendarului de implementare pentru remedierea problemelor. În acest sens, am solicitat Ministerului transporturilor din  Germania să ne comunice aceste informații de îndată ce ajung în posesia lui. După primirea lor, RAR va comunica reprezentantului din România al grupului Volkswagen toate datele pentru vehiculele înamtriculate cu statut ”autovehicul utilizat” pentru a fi rechemate și acestea, alături de cele noi, la rețeaua de service din România a grupului Volkswagen De asemenea, RAR va urmări implementarea corespunzătoare a planului de remediere”, a mai declarat Ministrul.

Directorul general R.A.R. a precizat că aceste 300 de vehicule vor primi cărțile de identitate doar ”după ce se va remedia neconformitatea”.

comments

comments