full screen background image

Refacerea podului de la Milișăuți continuă

Refacerea totală a podului de la Milișăuți, pe de Drumul Național 2H, continuă cu montarea noilor grinzi.

În cadrul proiectului de reabilitare vor fi montate 44 de grinzi cu lungimea de 27 de metri, pentru care au fost mobilizate în șantier 3 trailere și două automacarale de mare tonaj.

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași a precizat că operațiunea se va desfășura pe parcursul întregii săptămâni, în funcție de condițiile meteo.

Următoarea etapă a lucrărilor vizează armarea și turnarea plăcii de suprabetonare a podului.

Lucrările sunt executate de asocierea firmelor Test Prima, Beny Alex și Antrepriza de Construcții Drumuri și Autostrăzi, termenul de finalizare fiind luna iunie.

Până atunci, traficul ușor, destinat riveranilor, se desfășoară pe o variantă provizorie, în vreme ce traficul greu este deviat pe rute ocolitoare.

 

Citește și: https://vivafm.ro/2024/02/16/traficul-pe-podul-provizoriu-de-la-milisauti-va-fi-reluat/

comments

comments