full screen background image

Biroul Vamal de frontieră Siret a fost modernizat

Biroul Vamal de frontieră Siret – cel mai mare punct de comunicaţie cu Ucraina – a fost reabilitat cu fonduri europene în valoare de peste 10 milioane de euro.

Prezent, la sfârșitul săptămânii, la festivitatea de finalizare a proiectului, preşedintele Autorităţii Vamale, ION CUPĂ a precizat că, prin intervenţiile realizate, se prevede o scădere a timpilor de aşteptare cu cel puţin 25%.

El a menționat că principalele rezultate obţinute prin implementarea acestui proiect au fost construirea unui nou terminal pentru automarfare, achiziţionarea de cabine noi de control pentru personalul vamal, stabilirea unor noi fluxuri de circulaţie pentru zona de trafic marfă şi dimensionarea corespunzatoare a structurilor rutiere.

De asemenea, s-a amenajat un nou spaţiu destinat depozitării autovehiculelor confiscate şi au fost reabilitate clădirile administrative din interiorul Biroului Vamal.

Obiectivul principal al proiectului vizează reducerea timpului de staţionare în Punctul Vamal, în special pentru traficul de mărfuri şi fluidizarea traficului pe acest sector.

Tot în cadrul proiectului, a fost construită platforma pe care se va amplasa echipamentul de scanare autovehicule şi containere, care urmează să fie achiziţionat în cadrul unui proiect finanțat tot din fonduri europene.

Guvernatorul regiunii Cernăuți, RUSLAN ZAPARANIUK, a declarat că va face demersuri la autoritățile centrale ucrainene pentru fluidizarea traficului rutier prin Vama Siret.

În prezent, coada TIR–urilor se întinde pe o distanță de peste 30 de kilometri spre municipiul Suceava, îngreunând circulația.

Solicitarea către ZAPARANIUK a fost adresată de președintele Consiliului Județean Suceava GHEORGHE FLUTUR, în cadrul unei întâlniri bilaterale desfășurate în Punctul modernizat de Trecere a Frontierei Siret.

FLUTUR a spus că traficul rutier spre frontieră “a devenit sufocant”, în condițiile în care vameșii ucraineni nu reușesc să proceseze eficient autovehiculele.

În ultimele săptămâni, circulația prin Vama Siret a crescut și din cauza protestelor fermierilor polonezi la frontiera cu Ucraina, fapt ce a generat relocarea rutelor pentru TIR–uri prin România.

comments

comments