Vrem sau nu, sărbătoarea de Halloween a devenit una populară și la noi. Mai ales printre cei mai tineri. Care văd la televizor că prin alte țări, mai ales în cea a lui Disney, noaptea dintre 31 octombrie și 1 noiembrie e motiv de întâlnire și distracție. Și cum noi, adulții suntem cei ce-i lăsăm în fața televizoarelor un timp destul de îndelungat permițându-le să-și imagineze că multe se petrec în viața reală ca pe micul ecran, nu văd de ce ar fi motiv de mirare și indignare faptul că își doresc și ei să petreacă așa cum o fac cei de pe alte meleaguri…
Știu că mulți spun că e o sărbătoare păgână, ce nu trebuie încurajată, așa cum nimic din ce e nociv celor mici nu trebuie încurajat. Dar abandonarea tinerilor în fața televizorului a făcut deja răul! Și cum mai tinerii telespectatori își doresc să nu lase să treacă neobservată această sărbătoare, îi putem ajuta noi să o transforme în una ce să însemne doar bucurie, chiar dacă vor fi la petrecere și costume mai puțin zâmbitoare.
Știți foarte bine că lucrurile neplăcute se petrec în diferite situații din cauza înțelegerii greșite de către cei mici. Din acest motiv putem fi noi, adulții, cei care la începutul petrecerii să le explicăm de unde vine această sărbătoare. Pe înțelesul lor. Explicații și legende sunt nenumărate pe această temă. Doar să ne facem timp să le căutăm și să le îmbrăcăm într-o formă adecvată vârstei celor cărora se adresează.
Se pare că vine din istoria vechilor celți ce locuiau în urmă cu două milenii pe teritoriile de azi ale Irlandei, Marii Britanii și nordul Franței. Aceștia sărbătoreau noul an pe 1 noiembrie, zi ce marca sfârșitul anotimpului călduros și începutul celui friguros. Inofensiv până aici și deloc de speriat. Doar că în perioada dintre 31octombrie și 2 noiembrie, celții ce credeau în mai mulți zei, îi închinau sărbătoarea zeului păgân al morților. Pentru că se credea că în această perioadă el adună sufletele celor ce murisă în anul precedent, hotărând dacă în anul următor vor lua forma unor oameni sau a unor animale. Și cum oamenii și-au dorit să scape basma curată indiferent de epoca istorică chiar și în ceasul de pe urmă, celții făceau în această perioadă a anului diverse lucruri ca să-și păcălească zeul, în speranța unor sentințe mai blânde. Dacă stăm bine să ne gândim, nimic nou sub soare în această privință!
Mai sunt tot felul de simboluri ce însoțesc sărbătoarea Hallowen-ului, dar cel mai cunoscut este dovleacul ce luminează. Ca o lanternă. Exact cum spune și legenda că lumina calea unui om, pe nume Jack, rătăcit între cele două lumi, din cauza unei glume ce nu a fost gustată de cineva nedorit, dar preaputernic.
Alegeți dumneavoastră cât și ce e musai să le povestiți pentru a înțelege. Apoi puteți da startul petrecerii, ce poate însemna concursuri de îndemânare, de glume sau costume. Totul vesel. Pentru că putem îmbrăca această sărbătoare într-o lumină frumoasă, dată mai ales de bucuria celor mici. Doar decorurile ar putea fi umbrite, nu bucuria lor.
Și bineînțeles, așa cum vă așteptați, educația nu poate lipsi nici de la această petrecere, fiind costumată și consumată în doze.
prof. Maria Adriana Nichitean