Doza de educaţie (DDE) – Săptămâna trecută a circulat pe rețelele de socializare un filmuleț în care protagonistă era o doamnă profesoară de științe exacte din câte îmi amintesc, cu ceva experiență la catedră, așa singură declara și o arăta de altfel și vârsta dumneaei. Filmuleț cu mii de aprecieri și sute de comentarii favorabile.
Doamna profesoară era revoltată de faptul că elevii stau pe telefoane în timpul orei și chiar încearcă să copieze în timpul evaluării. Înverșunare și ură de-a dreptul pentru actualul sistem, pentru actualii elevi și-n consecință pentru profesia pe care încă este nevoită să o facă. M-am abținut la a face comentarii, căci mi-am dat seama că doamna profesoară chiar e în suferință… și-ncerc să nu judec aspru astfel de ieșiri și nici să comentez comentariile aprobatoare nu făcea prea mult sens, căci nu în felul acesta se comunică cu și despre educație.
Mă gândeam că asemeni doamnei din filmuleț sunt și alți profesori, care par a-și urî soarta, nereușind să înțeleagă de ce cei din bănci nu mai sunt ochi și urechi ca în urmă cu ani buni, de ce se uită pe telefoane în loc să răspundă la întrebări, de ce nu mai stau e cu capul plecat de frica profesorului și cum de îndrăznesc să copieze din telefoane răspunsurile la testele de la clasă…
Bineînțeles că nu aplaud astfel de comportamente din partea elevilor. Dar nici nu pot să nu caut și alte răspunsuri la întrebarea de ce fac elevii de astăzi asta, dincolo de faptul că sunt niște „tâmpiți”, cum afirmă doamna profesoară.
De fapt, răspunsul nu-l caut prea mult, pentru că de ceva ani am primit atâtea confirmări ale faptului că răspunsul stă în respect, încât nu mă mai îndoiesc de el. N-am întâlnit încă elev pe care să-l fi tratat cu respect și care să nu mi-l întoarcă în egală măsură, indiferent că vorbim de un elev de clasa I sau unul de clasa a XII-a, de un elev din buricul târgului sau unul dintr-un sătuc de lângă graniță.
Iar respectul pentru elev nu înseamnă să-i pun covorul roșu în clasă, să-mi ridic pălăria în fața lui sau să-i trec cu vederea greșelile repetate. Respectul pentru elev înseamnă pentru mine să mă pregătesc de fiecare dată când apar în fața lui, cu conștiința faptului că s-ar putea să-mi adreseze și întrebări la care s-ar putea să nu știu răspunsul. Respectul pentru elev înseamnă să stabilim de la început reguli clare în sala de clasă, reguli pe care să fiu prima care le respectă consecvent. Respectul pentru elev înseamnă să-i arăt în cuvinte puține sau chiar prin ton sau privire că-mi pasă de el și dincolo de cunoștințele pe care le are la disciplina mea. Respectul pentru elev înseamnă să-l evaluez în așa manieră încât să-l pun să gândească critic și nu să găsească informațiile la distanță de două taste ale telefonului.
Mă întristează mult suferința unui astfel de profesor, care nu înțelege că elevii de astăzi nu mai stau în bănci ca niște reportofoane cuminți, care înregistrează și reproduc. Și mai mult, reacția oamenilor care felicită lipsa de respect a unui profesor față de elevii pe care nu a reușit să-i învețe respectul…
prof. Maria Adriana Nichitean
