full screen background image

IPS Teofan a vizitat viitoarea Casă memorială „Părintele Ilie Cleopa”

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, IPS Teofan, a vizitat luni, 10 iulie 2023, casa unde s-a născut Părintele Ilie Cleopa, care va fi transformată în casă memorială.

Părintele Mitropolit a fost însoțit de primarul comunei Sulița, George Popescu, protopopul Petru Fercal și alte fețe bisericești, arhitectul și directorul  firmei care va executa lucrările de reabilitare.

Delegația a fost întâmpinată de mai mulți localnici. Unii dintre ei vor dona o parte dintre obiectele vechi cu care va fi amenajat muzeul.

Proiectul Casei memoriale Ilie Cleopa este derulat de Biserica Ortodoxă și sprijinit de Primăria comunei Sulița, demersurile fiind inițiate încă din anul 2020, când au avut loc primele discuții cu proprietarii actuali ai casei, care au donat proprietatea în acest scop.

Mitropolia Moldovei și Bucovinei vrea să amenajeze într-un timp extrem de scurt casa memorială a părintelui Ilie Cleopa deoarece în 2025 acesta va fi canonizat, alături de alt nume mare din Botoșani, părintele Paisie Olaru.

Viitoarea casă memorială Ilie Cleopa va putea fi conectată la un traseu turistic ecumenic care va include mănăstirile din Vorona, Oneaga, Coșula, Zosin, mănăstirea Cozancea, casa memorială a Patriarhului Teoctist,  iar în municipiul Botoșani cu mănăstirea Popăuți, biserica Sfântul Gheorghe și catedrala Uspenia.

Autoritatea locală din Sulița speră să obțină sprijinul autorităților județene pentru a moderniza drumul care duce la  Mănăstirea Cozancea,  lăcaș de cult de o importanță majoră pentru județul Botoșani.

 Marele Duhovnic al României

Născut în ţinutul Botoşanilor, Părintele Cleopa a văzut lumina zilei în 10 aprilie 1912, într-o familie cu zece copii, din care patru intră în viaţa monahală; crescut de mic în duhul Sfinţilor Părinţi de către un alt mare cuvios, Ieroschimonahul Paisie Olaru; învăţat cu rugăciunea şi cu răbdarea încă de la intrarea, de prima dată, pe poarta Sihăstriei; stăreţind peste Sihăstria Neamţului şi Slatina lui Lăpuşneanu în vremuri deosebit de grele, şi vieţuind în mănăstire 70 de ani, dintre care zece ani în pustia Munţilor Carpaţi, Arhimandritul Cleopa a ajuns la măsura părinţilor pustiului de odinioară.

Autodidact prin excelenţă, Părintele Cleopa a citit, pe când mergea cu oile pe munte, sute de cărţi din biblioteca Mănăstirii Neamţ, cărţi pe care, datorită darului primit de la Dumnezeu, le memora aproape în întregime. Zicea uneori:

„Aşa de dragi îmi erau cuvintele Sfinţilor Părinţi, încât tot ce citeam se întipărea în mintea mea, precum ai scrie cu degetul pe ceară”.

După ce a urmat cursurile şcolii primare din satul natal, a ucenicit trei ani la schimonahul Paisie Olaru. S-a alăturat obştii Schitului Sihăstria în decembrie 1929. A fost tuns în chipul călugăresc în data 2 august 1937, primind numele Cleopa. În anul 1945 a devenit egumen la Schitul Sihăstria, ridicat la rang de mănăstire în 1947, prilej cu care protosinghelul Cleopa Ilie a fost hirotesit arhimandrit. Nu a trecut multă vreme şi s-a retras în munţi, timp de şase luni, din cauza prigoanei regimului comunist. Când a revenit, a fost numit stareţ al Mănăstirii Slatina, Suceava, unde a închegat o obşte de peste 80 de călugări.

Anii de linişte s-au risipit deîndată ce Securitatea l-au urmărit din nou, astfel că părintele Cleopa s-a refugiat în Munţii Stânişoarei, împreună cu ieromonahul Arsenie Papacioc. A fost adus la Mănăstirea Slatina, după doi ani, din ordinul patriarhului Justinian Marina, iar în anul 1956 a revenit la Mănăstirea Sihăstria, de unde s-a retras iarăşi pentru a treia oară în munţii Neamţului. A pustnicit cinci ani, apoi s-a întors la aşezământul monahal de la Sihăstria, în anul 1964, ca duhovnic al obştii, unde a povăţuit şi a predicat neobosit, cu multă dragoste atât călugări, cât şi mireni, mai bine de trei decenii.

A trecut la cele veşnice în 2 decembrie 1998 la Mănăstirea Sihăstria.

 

 

Vă recomandăm să citiți și:

O singură firmă este interesată să repare fațada Palatului Administrativ

comments

comments