full screen background image

Unde mergem de Paște? Cele mai frumoase zone din Bucovina

Timpul îți pune amprenta pe modul cum petrecem Paștele. Fiecare an este diferit. Disponibilitățile și libertățile de mișcare au fost condiționate de factori externi. Ele au determinat oamenii să aibă parte de experiențe stranii de Paște. Românii au pătimit în ultimii ani. Ei nu au avut posibilitatea de a petrece sărbătoarea alături de familie. Pandemia a impus anumite restricții, care au fost resimțite din plin de majoritatea celor obișnuiți cu întâlnirile cu cei dragi. Așadar de sărbători cel mai frumos loc este în mijlocul naturii, acolo unde aerul este curat și liniștea predomină.

Când spui roșu de Humor, albastru de Voroneț, verde de Sucevița sau Galben de Moldovița te gândești inevitabil la Bucovina.

Bucovina, cunoscută și sub numele de “Țara Fagilor” este un ținut facinant și una dintre cele mai frumoase provincii carpatice. Această zonă impresionează din punct de vedere istoric, geografic și turistic, dar mai ales prin momumente sale. Bucovina este apreciată pentru multitudinea de mănăstiri construite de Ștefan cel Mare, Alexandru cel Bun, Petru Rareș și Alexandru Lăpușneanu.

Natura a creat peisaje impresionante, relieful fiind de-a dreptul spectaculos. Munți, păduri, brazi, râuri, izvoare, dealuri, câmpii, toate acestea, împreună cu istoria și mâncărurile autentice fac dintr-o vizită în Bucovina, o călătorie de vis.

Cu toate că principala atracție rămân mănăstirile, cele mai celebre fiind Voroneț, Moldovița, Sucevița, Putna și Humor, zona Bucovinei oferă turiștilor posibilitatea de a vizita cetăți, dar și de a parcurge trasee montane de dificultăți diferite.

 

Iată câteva zone turistice atrăgătoare din Bucovina, perfecte pentru a sărbători Paștele alături de cei dragi:

  1. Mănăstirea Voroneț a fost ridicată în 1488 în doar 3 luni și 3 săptămâni și este supranumită Capela Sixtină a Estului datorită frescei de pe fațada de vest care ilustrează Judecata de Apoi. Ea reprezintă una dintre cele mai valoroase ctitorii ale lui Ștefan cel Mare.

 

2. Mănăstirea Sucevița

Monumentul este ctitorie comună a familiilor Movileștilor, construit în stilul arhitecturii moldovenești, cu elemente de artă bizantină și gotică, înconjurat cu ziduri înalte de șase metri și groase de trei metri.

 

3.Centrul de ceramică de la Marginea este deja o marcă binecunoscută în întreaga lume. Unicitatea ceramicii este dată de culoarea neagră rezultată în urma arderii, precum și de modelarea unor forme specifice tradiționale: oale mari, străchini, ulcele, ulcioare, platouri și obiecte de decor.

 

4. Mocănița de la Moldovița – Huțulca a fost construită în 1888 pentru transportul de masa lemnoasă, de la pădure la gater și a fost folosită în acest scop până în 2001. Din 2005, mocănița este administrată de Asociația pentru păstrarea liniilor înguste din România.

5. Tinovul Mare este cea mai mare rezervație de turbă din România, aflată la poalele Călimanilor, în Depresiunea Dornelor. Are peste 800 m altitudine și o suprafață de peste 600 ha.

6. Vatra Dornei supranumită și Perla Bucovinei este situată în Depresiunea Dornelor și este înconjurată de o serie de munți joși și mijlocii, dar și de izvoare minerale. Stațiunea este potrivită pentru toate vârstele. Pentru refacerea sănătății se pot folosi izvoarele cu apa minerală carbogazoase, izvoarele termale, bicarbonatate, calcice, magnezice și sulfuroase, mofete naturale de săruri de mare puritate și concentrație de CO2 și nămolul de turbă din zona Poiana Stampei.

7. Odată ajuns pe Transrarau, ai parte de cei mai frumoși 28 de km de drum montan pe care poți să-i parcurgi la noi în țară. Pe traseu vei descoperi o parte din comorile munților Rarău și Giumalau: peisaje încântătoare, Pietrele Doamnei, stâncile Adam și Eva, pârâul Izvorul Giumalau.

comments

comments