full screen background image

Continuă lucrările la Căminul Cultural din Miroslava

Vești bune pentru viața culturală a Comunei Miroslava. 

Continuă lucrările la proiectul care va dinamiza viața culturală a comunei. Violeta Iftimie, Șef Compartiment Investiții – Primăria Miroslava, ne-a oferit detalii despre proiectul Căminului Cultural Miroslava. Potrivit acesteia, proiectul în cauză este finanțat prin Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Compania Națională de Investiții. Vorbim despre o valoare totală de investiții de aproximativ 10 milioane de lei.

Noua casă de cultură va avea un regim de înălțime P+1E și va fi realizată din cadre spațiale din beton armat, cu închideri și compartimentări interioare din zidărie de tip GVP.

La parter va fi formată din: scenă (67 de metri pătrați), sală de spectacole, sală de reuniuni, depozit decoruri, vestiare, garderobă, grupuri sanitare (inclusiv pentru persoane cu dizabilități). Etajul va avea: sală de conferințe (85 metri pătrați), ateliere, bibliotecă, depozit bibliotecă, birou instructor, birou administrativ și grupuri sanitare (inclusiv pentru persoane cu dizabilități).

Sunt prevăzute și locuri de parcare în limitele proprietății, astfel încât să nu fie blocată circulația auto și pietonală din zonă. Totodată, spațiile verzi vor ocupa 30% din suprafața inclusă în proiect.

Vă recomandăm să citiți și:

A fost finalizată licitația pentru lucrările de canalizare din Miroslava

Primăria Miroslava a demarat licitația pentru realizarea de alei pietonale în mai multe sate

comments

comments