full screen background image

Licitație pentru modernizarea drumului județean de piatră 294B

Un nou drum județean de piatră va fi modernizat prin intermediul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”. Este vorba de 10,61 kilometri din DJ294B, pe relația Dobârceni – Murguța – Ștefănești.

Consiliul Județean Botoșani prin Direcția Județeană de Drumuri și Poduri a scos la licitație execuția lucrărilor de modernizare.

Valoarea actualizată a acestui proiect, inclusiv cheltuielile neeligibile și TVA, rezultată în urma proiectării, se ridică la 44,6 milioane de lei cu TVA, adică la 9 milioane de euro. 38,6 milioane lei sunt asigurate prin intermediul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, iar 6 milioane de lei o reprezintă cofinanțarea pe care o va asigura Consiliul Județean Botoșani.

Alte trei sectoare de drum județean, în valoare de peste 100 de milioane de lei – DJ293A, Viișoara – Coțușca (6 km); DJ291K, Lozna – Călinești – DN29C – Talpa (7 km); DJ294A, Avrămeni – Panaitoaia – Dimitrie Cantemir – DN24C (7,8 km) – sunt în etapele finale ale procedurilor de achiziții publice.

Vicepreședintele Dorin Birta susține că lucrările la aceste sectoare de drum județean vor începe imediat ce se vor finaliza procedurile de achiziție.

“Imediat ce se vor finaliza procedurile de achiziție și se vor semna contractele, se vor constitui și garanțiile de bună execuție, iar noi vom da ordinul de începere a lucrărilor. Ne dorim să asigurăm o infrastructură rutieră modernă pentru dezvoltarea unitară a întregului județ, de aceea am încercat să eficientizăm cât mai mult modul de lucru și să scurtăm timpii de execuție a investițiilor.” a declarat vicepreședintele CJ, Dorin Birta.

Firmele interesate de licitația demarată prin intermediul Direcției Județene de Drumuri și Poduri Botoșani vor putea depune oferte până pe data de 8 mai.

În paralel, se lucrează la finalizarea documentației tehnice și a celei de finanțare pentru DJ291D, Oroftiana; Baranca – Bajura (10 km), pentru a putea fi scoasă cât mai repede la licitație și execuția acestor sectoare de drum.

Prin Programul Național de Investiții «Anghel Saligny» se vor moderniza 40 de kilometri de drumuri județene care, în acest moment, sunt de piatră.

În cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, consiliile județene au primit, fiecare, câte 140 de milioane de lei, echivalentul a peste 28 de milioane de euro.

Vă recomandăm să citiți și:

Canalizare și stație de epurare în comuna Lunca

comments

comments