full screen background image

Doza de educaţie: Oboseală de pomană

Doza de educaţie (DDE) – În cele 9 zile de dezbatere publică pe proiectele legilor Educației, pe mail-ul instituției au fot înregistrate 470 de propuneri pentru modificări. N-au fost lăsate la dispoziția celor interesați în a face eventuale propuneri 10 zile, așa cum se anunțase initial, dar pare-se că a fost timp suficient de adunat aproape 500 de posibile modificări.

Propunerile n-au fost făcute publice, așa că n-avem de unde să știm cât de serioase și argumentate au fost. Am senzaiția însă că nici cei de la minister n-au apucat să-și dea seama, pentru că nici nu le-au băgat în seamă. Ori nu le-au plăcut, ori nu le-au citit până la capăt, ori nu le-au citit deloc, decât pe vreo câteva dintre ele.

Dovada acestui fapt e adusă de un senator USR care afirmă că a făcut 3 propuneri, nici una dintre ele, neavând parte de vreun ecou. Propunerile acestea corectau erori juridice flagrante… Exemplul cel mai la îndemână și ușor de înțeles e cel legat de sintagma „Birouri județene ARACIP” care vor avea obligație de a se ocupa de „județele arondate”… Adică unui birou care e constituit la nivel județean ar trebui să-i raporteze birouri din alte județe… Exemplul poate nu e cel mai sugestiv și poate părea doar un test de atenție, dar dovedește clar că multe dintre propunerile de modificări nu au fost nici măcar lecturate.

Și-atunci, te întrebi de ce se face tot acest circ cu consultările publice, dacă nu e toată lumea dispusă să consume timp și energie pentru a analiza soluțiile propuse…

Refuzul de a ține seama de acele propuneri care sunt până la urmă de bun simț, ne-ar putea face să credem fie că e vorba de „ambiția ministerului de a nu ține cont de nimeni, fie de incapacitatea de a purta un dialog real și de a gestiona sute și mii de opinii”.

Grea treaba asta cu schimbarea legilor, cu restructurarea învățământului, dar parcă e și mai grea atunci când unii își fac doar parte din treabă, iar alții se obosesc de pomană.

prof. Maria Adriana Nichitean

 

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza