full screen background image

PRI: Abolirea doctrinei Brejnev (1989)

Pe repede înapoi (PRI) – 6 martie, anul de grație 1989.

Președintele Uniunii Sovietice, MIHAIL GORBACIOV, anunța abolirea doctrinei BREJNEV și spunea clar că viitorul fiecărei țări est-europene se află în propriile mâini.

Doctrina respectivă purta numele fostului președinte al URSS, avea o vechime de 21 de ani și se referea la faptul că țările comuniste se bucurau de o suveranitate limitată, care nu le permitea să părăsească alianța militară Tratatul de la Varșovia.

De fapt, era o modalitate diplomatică de a spune că Uniunea Sovietică deține controlul țărilor est-europene și că orice deviere va fi înăbușită cu armele.
Dar lucrurile se schimbă o dată cu venirea la putere a lui GORBACIOV și ceea ce părea imposibil până atunci devine realitate.

Sub presiunea gravelor probleme economice și sperând într-un ajutor al statelor capitaliste, el renunță la postura de tătuc și lasă libertate de decizie partidelor comuniste.

Problema a fost că liderii acestora, majoritatea de vârsta a treia, nu au mai înțeles mersul istoriei și s-au opus schimbărilor.

Dar aceste schimbări aveau să vină ca un tăvălug, desființându-i pe unii dintre ei, cum a fost cazul lui NICOLAE CEAUȘESCU.

Bogdan Diaconiţa

 

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2023/03/03/pri-elvis-apare-prima-data-la-televizor-1955/

comments

comments