full screen background image

PRI: Interzicerea clonării umane (1998)

Pe repede înapoi (PRI) – Dezvoltarea științei și tehnologiilor, precum și consecințele negative care pot apărea atunci când lucrurile scapă de sub control reprezintă mereu subiecte de actualitate.

Pentru a exemplifica, astăzi ne referim la un eveniment petrecut pe 12 ianuarie 1998.

Atunci era semnat, la Paris, protocolul privind interzicerea clonării umane.

De menționat că acesta a fost primul text de drept internațional constrângător elaborat în acest domeniu.

Reprezentanții a 19 țări europene, între care și România, decretau că protejează demnitatea și identitatea ființei umane și că interesul și binele ființei umane trebuie să primeze asupra interesului unic al societății sau al științei.

Aceste enunțuri erau, de fapt, un răspuns direct la unul dintre cele mai controversate evenimente din istoria științei, și anume clonarea oii DOLLY.

Cu 2 ani înainte, un grup de cercetători realiza, în Scoția, clonarea primului mamifer dintr-o celulă somatică adultă, prin procedeul de transfer nuclear.

Asta însemna că DOLLY a avut 3 mame: de la una au fost luate ovulele, de la a doua ADN-ul, iar cea de-a treia a fost folosită ca mamă-surogat.

Așa cum era de așteptat, societatea s-a împărțit imediat: o parte a salutat dezvoltarea științifică, spunând că prin această metodă ar putea fi salvate specii pe cale de dispariție, în timp ce alta a criticat descoperirea, avertizând că omul a ajuns în postura de a se juca de-a Dumnezeu.

Revenind la semnarea protocolului privind interzicerea clonării umane, din 12 ianuarie 1998, semnatarii precizau expres că este interzisă crearea de embrioni umani în scopuri de cercetare.

Realitatea ne arată, însă, că, de atunci, au fost clonate și alte specii de animale, cum ar fi porci, maimuțe, câini, pisici și soareci.

Iar unii experți au mers și mai departe, afirmând că au reușit să cloneze embrioni umani, o parte dintre ei fiind implantati în uterele unor femei care se presupune că au fost de acord cu procedura.

Evident, cercetările s-au desfășurat în laboratoare secrete, în state în care clonarea umană este permisă.

În aceste condiții, ceea ce ne va rezerva viitorul din acest punct de vedere nu este greu de prognozat, chiar dacă, poate, depășește puterea noastră de înțelegere și de acceptare.

Bogdan Diaconiţa

comments

comments