full screen background image

A început cel mai mare pelerinaj din țară

Cel mai mare pelerinaj din România a început sâmbătă, 8 octombrie, la Iaşi. Racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost scoasă în curtea Catedralei Mitropolitane, acolo unde poate fi sărutată şi atinsă de toţi pelerinii până sâmbătă, 15 octombrie. La Iași au fost aduse și moaştele Sfântului Paisie.

În context, Înalt Prea Sfințitul Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a declarat că prin rugăciunile sfinţilor, dar şi ale pelerinilor, nădăjduim că Dumnezeu îşi va întoarce faţa către Ucraina, astfel ca pacea să se răspândească peste tot în lume. „Aducem mulțumiri alese lui Dumnezeu că ne-a învrednicit pe noi și cei asemenea nouă să ajungem în această zi mult așteptată de mulți creștini din Iași, din Moldova, din țară și din afara ei. (…)”, a spus Înaltpreasfințitul Teofan, la Iași.

Jandarmeria a precizat că perioada de afluenţă maximă a pelerinilor va fi pe 13 şi 14 octombrie, când se estimează că vor fi permanent în culoarul de acces către raclă 50.000 – 60.000 de persoane, ceea ce va însemna un şir de oameni de peste trei kilometri lungime şi un timp de aşteptare cuprins între 16 şi 20 de ore.

Anul acesta, pelerinii nu mai sunt legitimaţi, aşa cum s-a întâmplat în perioada pandemică. În acelaşi timp, nici nu li se cere vreun certificat verde, test negativ sau orice altă dovadă în acest sens. Amintim faptul că în 2020 doar ieşenii au fost lăsaţi să participe la pelerinaj.

Cu detalii vine purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Lucian Apopei:

Un pelerin pe oră are nevoie de îngrijiri medicale

1.500 de oameni se închină, pe oră, la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. Orele s-au topit într-un lung șir de pelerini. În primele 24 de ore, 25 de pelerini au avut nevoie de îngrijiri medicale, cei mai mulți acuzând stări de amețeală din cauza deshidratării.

„În primele 24 h de activitate la Catedrală am avut 25 cazuri medicale, dintre care doar un pacient cu crize comitiale a fost transportat la spital, ceilalți au avut hipertensiune arterială, lipotimie sau dureri abdominale. Majoritatea au fost din județul Ilfov”, explică medicul Diana Cimpoeșu, coordonator UPU SMURD Iași.

Pe perioada pelerinajului, sute de voluntari și slujitori ai Bisericii vor fi, în permanență, printre credincioși. Pelerinii vor primi și pachete cu alimente, ceai și cafea.

Viața Sfintei Parascheva

Sfânta Cuvioasă Parascheva a trăit pe pă­mânt în prima jumătate a veacului al XI-lea. Prima învă­țătură în limba română despre viața sfin­­tei o găsim în „Cartea românească de în­vă­ță­tură” a mitropo­litului Varlaam al Moldovei, Iași, 1643.

Mărturiile târzii despre viaţa sfintei au consemnat faptul că pe când avea în jur de 10 ani, Parascheva a auzit citindu-se în biserică din Evanghelia după Marcu, iar versetul „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie” a impresionat-o într-atât de mult încât a împărţit săracilor toate hainele pe care le purta – astfel de gesturi deveniseră o obişnuinţă pentru Parascheva, contrar opiniilor părinţilor ei. Sfârşitul vieţii pământeşti a Sfintei Cuvioase Parascheva a fost în locurile natale, pe când avea în jur de 25 de ani, întorcându-se în localitatea de baştină.

Descoperirea trupului Sfintei Parascheva a fost considerată de creștini un miracol. Atunci când camarazii unui marinar mort au aruncat trupul acestuia peste bordul navei, acesta a fost descoperit de un călugăr, care s-a îngrijit de înmormântarea lui. Venind şi alţi creştini, au săpat o groapă pentru cel decedat, dar în locul acela au descoperit trupul întreg şi frumos înmiresmat al unei femei. Era Sfânta Parascheva.

Sursa foto: doxologia.ro

Vă recomandăm să citiți și:

Clădirile importante din Iaşi nu vor mai fi iluminate după miezul nopţii

Primii pași pentru Centura Podu Iloaiei, Iași

comments

comments