Primăria a operaționalizat și cel de-al doilea semafor inteligent, amplasat pe Calea Națională, în zona BRD.
Pietonii pot acționa butonul verde pentru a traversa strada.
Timpii de așteptare sunt de 15 secunde pentru șoferi și 90 de secunde pentru pietoni.
Dacă nu circulă mașini, după ce a fost acționat butonul, timpul de așteptare pentru pietoni se reduce la 5 secunde.
Un astfel de semafor inteligent a fost amplasat și pe Bulevardul Mihai Eminescu, în fața monumentului Răscoalei din 1907.
Amenajarea acestui semafor a fost mai complexă, ținând cont că toate traseele electrice au fost îngropate, fapt pentru care, la momentul derulării lucrărilor a fost necesară închiderea circulației pe cele două sectoare de drum.
Instalația de semaforizare de pe Calea Națională include:
– Lămpi LED de mare intensitate, cu aprindere instantanee, de iluminat stradal (iluminează trecerea de pietoni pe faza de traversare, cu rol de sporire a vizibilității)
– Semafoare de vehicule
– Semafoare pentru pietoni
– Semafoare acustice pentru persoanele cu deficiențe de vedere
– Butoane pietonale și indicatoare prevăzute cu LED-uri verzi (luminează intermitent numai pe perioada de acțiune, până la prima apăsare. După apăsarea butoanelor, acestea se sting, indicând luarea în considerare a comenzii)
– Automate de dimensiuni reduse (dedicate automatizării instalațiilor de semaforizare rutieră, care se vor monitoriza online)
Timpii de așteptare sunt ca și la primul semafor, anume 15 secunde pentru șoferi și 90 de secunde pentru pietoni. În cazul în care nu circulă autoturisme, timpul de așteptare se reduce la 5 secunde pentru pietoni, doar după ce a fost acționat butonul.
Au mai fost executate lucrări privind montări de țevi de protecție și cabluri subterane, consolidare stâlpi sau refacerea suprafețelor carosabile și trotuarelor.