DDE (Doza de educație) – Chiar așa! Cum?!?… Întrebarea mi-a fost stârnită zilele trecute, când m-a abordat o colegă pe rețeaua de socializare, teribil de supărată de existența unei cărți pentru copii, despre care aflase într-o postare. O carte scrisă de o autoare a cărei naționalitate n-am reușit să o aflu de pe net, dar care mai are în portofoliu și alte volume în care dă sfaturi nu doar copiilor, ci și adulților. Revenind la cartea care îi crescuse tensiunea colegei mele, aceasta dă juniorilor de vârste diferite sfaturi de supraviețuire la școală. Pe drept cuvânt, colega era alarmată de limbajul folosit de autoare, de sfaturile total neortodoxe și lipsite de respect la adresa adulților, cu precădere a celor din școală.
Recunosc că la mine șocul a fost mai mic, pentru că nu mă aflam pentru prima dată în fața unei astfel de cărți. Librăriile au fost invadate de scrieri cu sfaturi de supraviețuire nu doar la școală, ci și la liceu și facultate, de a supraviețui rețelelor sociale, taberelor, prietenilor și dușmanilor. Am inclus doar câteva dintre domeniile în care o altă autoare dă și ea sfaturi, multe, multe… cât să încapă în douăsprezece volume. Librăriile au fost asediate nu de ieri, de astăzi, ci de mai bine de zece ani, de când autorii britanici, spanioli sau de alte naționalități au început să fie traduși și la noi, devenind preferați de copiii din învățământul primar și gimnazial. „Jurnalul unui puști” (în șaisprezece volume), „Însemnările unei puștoaice” (în vreo treisprezece volume) sunt și ele cărți scrise în aceeași notă.
Toate sunt cărți care au fost și încă sunt la modă printre generațiile de preadolescenți. De ce? Poate pentru că în paginile acestor cărți nu vei găsi descrieri artistice ale naturii, pasaje interminabile și fraze complicate ce trebuie explicate apoi în analize literare. Nici nu e prea mult ce analiza din punct de vedere literar. Limbajul folosit pare a fi al unui copil rebel de 9, maxim 12 ani. Întâmplările nu sunt de domeniul fantasticului, ci exact cele prin care trece un preadolescent în cotidian, iar gândurile pe care le au eroii cărților nu sunt nici pe departe sofisme, ci dimpotrivă. E o lectură facilă, care nu necesită să ai un vocabular prea bogat, nici prea multe cunoștințe, nici prea multă imaginație sau creativitate. În plus mare parte din paginile acestor cărți sunt ocupate de benzi desenate. De ce au totuși aceste cărți atât de mult succes printre cei mici? Tocmai din acest motiv. Pentru că sunt ușor de parcurs și de înțeles…. Cărțile astea pentru mine sunt… ca niște manele. Prind ușor la parte din publicul tânăr pentru că au un limbaj nu tocmai academic, pentru că n-au metafore și nu te pun prea mult pe gânduri. Mai spuneam în discuții anterioare și că sunt „pseudo-cărți”. Adică arată precum cărțile, au în ele cuvine, faze… cam atât. Ca părinți, dacă vrem ca cel mic să facă doar un exercițiu prin care să nu uite literele, asumându-ne în același timp faptul că limbajul copilului s-ar putea colora suplimentar în urma lecturii, n-avem decât să ne prefacem bucuroși că are o carte în mână, în rest… nu-i nicio realizare…
Aud că postarea legată de cartea aceasta a avut succes și că librarii ar fi zis că o vor scoate de pe rafturi. Dar ce naiv își imaginează că va renunța cineva la bani? Și de fapt ce ne facem însă cu multele alte zeci de titluri existente în librării?
Sfatul meu nu este să nu le cumpărați aceste cărți… Dacă vor vrea să le citească și le cumpără din banii de la ziua lui, de la colindă sau de buzunar sau le împrumută de la colegul de bancă. Am însă să fac o recomandare: în cazul în care îl surprindeți citind, discutați nițel și vedeți cu ce a rămas în urma lecturii. A luat conținutul ca pe o satiră sau ca pe o agendă de lucru? Cu răbdare, comunicare și educație, putem trece și testul acesta… al lecturii nedorite.
ACEEAȘI RUBRICĂ:
Doza de educație: Timpul trece, trec și proiectele
