ATP Bus, autobuzul electric al companiei românești ATP Trucks, va fi testat și de Antibiotice Iași.
“Demersul nostru, ca producători, de a viza și produsele cu tehnologie electrică, este așezat în contextul actual, când trebuie să fim în mod real preocupați de subiectele sensibile cum ar fi poluarea și, mai ales, efectele sale”, a declarat LUCIAN VARGA, directorul general ATP Motors.
La rândul său, IONEL SUSANU – director Logistică Antibiotice, a precizat că “trecerea către transportul ecologic, pentru a reduce emisiile gazelor cu efect de seră, este parte din soluția reducerii poluării”.
El a adăugat că autobuzul electric testat va transporta confortabil și ecologic angajații societății la locul de muncă.
ATP Trucks este disponibilă pentru proiecte de mobilitate electrică dedicate societăților comerciale ce pot realiza achiziții directe sau doar folosința autobuzelor, pe un termen mai lung.
Aceste tipuri de autobuze electrice au 83 de locuri, cu posibilitatea de extindere la 95, autonomie de până la 360 de kilometri în oraș, instalație de climatizare suplimentară, monitor pentru afișaj, WI-FI gratuit, prize USB și trapă de acces pentru persoanele cu mobilitate redusă.
Citeşte şi: https://vivafm.ro/2022/08/09/iasul-va-avea-al-doilea-aeroport-din-romania/