full screen background image

DDE: Cu fotografia la psiholog ambulant

DDE (Doza de educaţie) – Mi-am făcut un obicei, n-aș zice că cel mai bun, dar cu siguranță unul comod, de a deschide Facebook-ul în prima parte a zilei, când îmi beau a doua cafea. În căutarea informațiilor noi pe care cândva le găseam în presa tipărită. Mă scutește de drumul de a căuta ziare și de efortul de a le pune teanc și apoi de a desface paginile mari pentru care aș avea nevoie de o masă la fel de mare. E adevărat că mă privez în felul acesta de plăcerea frunzăririi lor, de mirosul proaspetei tipăriri. Și drept și cu puțină rușine vă spun, nici nu mai știu astăzi de unde să cumpăr ziare…

Deci intru pe Facebook spre informare. Dacă se întâmplă să nu-mi beau cafeaua singură, se petrec lucrurile ca la meciurile de fotbal atunci când sunt privite de un grup de amici microbiști. Pentru că în vizionarea comună cu prietena sau colega din preajmă, dăm bineînțeles cel mai des nu de articole interesante, ci de fotografii ale prietenilor și neprietenilor virtuali. Toate imortalizând lucruri și trăiri frumoase. Firesc! Doar nu se apucă nimeni să pună în spațiul online fotografii cu propria persoană tristă. Sau cu hotelul cu aspect din vremurile de altădată la care ai nimerit din greșeală, deși rezervarea te asigura că vei avea condiții de minim 3 stele. Cui i-ar folosi?

Fețele triste de pe Facebook sunt întotdeauna ale altora, dărăpănăturile ale altora, și sunt însoțite de rânduri în care se explică tristețea în vorbe de duh sau sunt postări în care se cere ajutorul celorlalți pentru a schimba situația.

Dar noi vorbim acum de fotografiile vesele. Fotografii care sunt răsplătite cu “inimioare” la prima vedere, iar la a doua și a treia vedere cu… comentarii offline. De ce?! Pentru că în fotografii nu există strop de tristețe, deci lipsește veridicitatea. E doar veselie, e bucurie, e mândrie, e eleganță sau copilărie, e bună-dispoziție… și lista ar putea continua lung cu astfel de trăiri. Iar unii oameni caută în spatele zâmbetului sau a locației sclipitoare… altceva.

Și de fapt lucrurile sunt atât de simple… Nu vei găsi niciodată pe paginile virtuale ale celorlalți mare lucru nici despre tristețile, nici despre marile lor fericiri. Pentru că și tristețea, și fericirea sunt sentimente mult prea intense și consumatoare de timp și spațiu, ca să îți mai dea răgaz să le imortalizezi. Când ești fericit ai timp doar de asta… să fi fericit. Și tocmai din acest motiv ești offline, iar telefonul stă cuminte în buzunar. Toate potențialele fotografii se fac cu o viteză uimitoare în mintea ta și apoi se așază cuminți în suflet.

Drept care prefer de cele mai multe ori să-mi beau cafeaua de dimineață singură, fără să fac analiză psihologică pe fotografii, fără să caut tristeți sau fericiri, ci doar bucurându-mă de zâmbetul altora, spre zâmbetul meu.

prof. Maria Adriana Nichitean

 

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza