La începutul lunii iulie, la Iaşi se va deschide un punct public cu opt duşuri, pe strada Simionescu, în cartierul ieşean Dacia. Decizia este menită să vină în ajutorul persoanelor cu venituri scăzute.
În context, Mihai Chirica, primarul Iaşului, a subliniat că va veni o perioadă foarte grea, când lumea va porni din ce în ce mai rar energia termică în casă.
„Vine o perioadă foarte grea, când lumea îşi va porni din ce în ce mai rar energia termică în casă. Lumea din ce în ce mai rar va porni maşina de spălat. Va trebui să preîntâmpinăm acest lucru prin asigurarea unor puncte sociale în care să îi putem sprijini“, a declarat primarul Mihai Chirica.
De asemenea, Primăria Iaşi şi Arhiepiscopia Iaşiului vor înfiinţa o primă cantină socială în care se va da pâine.
În contextul ultimelor scupiri, sfatul autorităţilor locale pentru ieşeni este să se gândească de două ori înainte să aprindă becul în casă şi dacă este necesar să facă un duş de jumătate de oră sau doar unul de cinci minute.
„Vine o perioadă foarte grea, în care fac apel la toţi ieşenii să ne gândim de două ori când aprindem becul, câte frigidere ţinem în priză şi dacă este necesar ca apa caldă să curgă la nesfârşit făcând un duş de 25 sau 30 de minute, când în cinci minute ai putea să îl faci. Asta nu o spun din perspectiva faptul că ai sau nu ai bani. Nu o să fie de unde. Nu o să fie cu ce să prepari acea apă caldă şi nu vă gândiţi că vorbesc de pe dealuri. Am mai lansat avertismente privind diverse crize care se prognozau. Va veni o criză a energiei în care nu se va pune problema câţi bani ai, ci se pune problema de unde o iei. Trebuie să ne învăţăm să trăim într-o altă ecuaţie. Va fi şi scump, dar scump, nescump, nu va fi de unde şi va trebui să consumăm mai puţin ca să avem pe toată durata acestei crize“, a încheiat Mihai Chirica.
Vă recomandăm să citiți și:
Trafic record pe Aeroportul din Iași
„O lume de lumini s-a stins”. Moartea lui Eminescu în presa timpului