full screen background image

Foc pus intenţionat într-o gospodărie din Fântâna Mare

Militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni au intervenit, în această noapte, cu două autospeciale de stingere, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din comuna Fântâna Mare. La sosirea echipajelor, ardeau generalizat două anexe gospodărești, construcții corp comun, existând pericolul de propagare la casa de locuit și la restul anexelor. Incendiul, anunţat prin 112 la ora 1:37, a fost lichidat la ora 3:00. Au ars depozitul de furaje și adăpostul de animale pe o suprafață de aproximativ 80 mp și circa 300 kg de furaje. „Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost fost folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul. Din fericire, nu s-au înregistrat victime omenești, iar pompierii au salvat casa de locuit și celelalte construcții anexe, cu bunurile aferente”, a transmis purtător de cuvânt al ISU SUceava, slt. Alin GĂLEATĂ.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments